Simptomele cele mai comune cu care pacienţii cu suprarenalele epuizate se prezintă la medic sunt:
– oboseală
– depresie
– anxietate
– alergii
– candida (candidoză)
– şi hipoglicemie

Aceste simptome şi altele sunt legate de un sindrom puţin cunoscut şi înţeles în prezent, numit sindromul de epuizare al suprarenalelor.

Epuizarea este definită drept o scădere intensă, majoră, a sistemului de producere de energie al organismului. Epuizarea poate varia de la o simplă oboseală, care se echilibrează după un somn de o noapte sau după o vacanţă, până la stări foarte intense, care persistă îndelungat. Când este o formă severă de epuizare, efectul poate fi devastator asupra persoanei sau familiei.
Principalul simptom este o stare intensă de oboseală, apărută dimineaţa la trezire, după 8 sau 10 ore de somn, sau chiar după un somn de scurtă durată.

Pot apare şi alte simptome, asociate stării de oboseală intensă:
– dezgust pentru consumul de carne, ca urmare a dificultăţilor de digestie a proteinelor

– dorinţă de dulce, ca urmare a nevoii unei surse rapide de energie
– scăderea rezistenţei la boli şi/sau infecţii cronice, ca urmare a unui sistem imunitar afectat
– schimbări în apetit, cu variaţii între pofte alimentare intense şi lipsă completă de poftă de mâncare
– simptome de hipoglicemie şi/sau diabet, ca urmare a scăderii sau creşterii activităţii glucocorticoizilor
– hipotensiune arterială, ocazional cu episoade de hipertensiune
– fluctuaţii în greutate, ca urmare destrucţiei excesive a proteinelor şi creşterii depozitelor de grăsimi
– inabilitatea de a face faţă stresului zilnic
– reducerea performanţei la lucru
– pierderea iniţiativei şi o senzaţie de lipsă de speranţă

– lipsa de interes în activitatea sexuală, ca urmare a intensificării reacţiei „luptă sau fugă”
– odată cu accentuarea epuizării, dezinteres la nivelul tuturor aspectelor vieţii personale
– depresie mentală, care poate duce la disperare şi gânduri suicidale
– frici, fobii, agorafobie, şi/sau anxietate, ca urmare a unui răspuns exagerat la reacţia „luptă sau fugă”
– dezinteres cu privire la aspectul personal
– retragere psihologică, pe exagerarea reacţiei „luptă sau fugă”
– senzaţia că viaţa personală este goală şi lipsită de sens
– reverie cu privire la trecut (la „vremurile bune de altădată”)
– inabilitate de concentrare sau „visare cu ochii deschişi”, chiar stare de confuzie mentală
– atracţie faţă de stimulenţi, ceea ce duce la diferite adicţii alimentare
– la copii: hiperactivitate, tulburări comportamentale, deficit de atenţie şi probleme ale creşterii şi dezvoltării mentale şi fizice.
– la adolescenţi: delicvenţă, droguri, alcoolism şi gânduri suicidale
ESTE ESENŢIAL să înţelegeţi că toate simptomele mai sus enumerate sunt legate de un deficit sever de energie. Multe dintre simptomele de mai sus reprezintă variate „adaptări” la starea de epuizare a suprarenalei.

Astfel, o persoană compensează pentru pierderea de energie prin schimbarea comportamentului. O altă persoană poate fi atrasă de diferiţi stimulenţi, droguri etc, care-i pot atenua depresia şi îi pot furniza o senzaţie temporară de „bine” şi de „vivacitate”.
 
Toate poftele obsesive şi obiceiurile alimentare ale civilizaţiei moderne pot fi atribuite sindromului de epuizare al suprarenalei, pe care 99,9% dintre oameni îl au, în grade variate. Printre obiceiurile extreme ale civilizaţiei moderne amintim „pofta de ciocolată”, dependenţa de dulciuri, vegetarianismul şi tulburările de apetit precum bulimia şi anorexia.
 
CIOCOLATA

Nu aţi observat atracţia irezistibilă pe care o exercită aproape asupra tuturor ciocolata?
Acest aliment este „ideal” pentru o persoană aflată în faza de epuizare a suprarenalei, întrucât conţine cantităţi mari de zahăr, care furnizează combustibil de scurtă durată unei persoane cu rezervele de energie terminate (ulterior apare şi efectul opus). Ciocolata conţine şi cantităţi relativ mari de magneziu, un mineral esenţial pentru producerea de energie sau eliberarea energiei depozitate.
În plus, ciocolata conţine cantităţi mari de cupru. Şi cuprul este esenţial pentru producţia de energie, şi pentru reducerea activităţii excesive a hormonilor glucocorticoizi. Oamenii aflaţi în starea de epuizare a suprarenalelor nu mai sunt în stare să mobilizeze cuprul. Deşi acesta este prezent în organism, nu este biodisponibil, ca urmare a insuficienţei activităţii suprarenalelor.
 
VEGETARIANISMUL

Pe măsură ce o persoană se îndreaptă către sindromul de epuizare a suprarenalelor, scade producţia de acid clorhidric gastric şi abilitatea stomacului de a digera proteine animale. În plus, apare toxicitatea cuprului şi absenţa zincului, care împiedică pancreasul să secrete tripsină şi chemotripsină, două enzime esenţiale pentru digestia proteinelor.

Din această cauză, proteinele din carne vor determina o stare generală de greutate la stomac, digestie lentă, gaze şi balonări la persoanele cu sindromul de epuizare. Iniţial, problema apare numai cu carnea roşie. Pe măsură ce epuizarea avansează, apare şi cu carnea de pui şi cea de peşte. Într-un final, individul se regăseşte preferând în totalitate o dietă vegetariană. Aversiunea faţă de carne este un criteriu excelent pentru gradul de epuizare al suprarenalelor unei persoane.
De multe ori, se găsesc alte motivaţii pentru preferinţa unei diete vegetariene (economia de bani sau respectul pentru viaţa animalelor etc). Dar dacă persoana este întrebată, se va vedea că are mari dificultăţi în digestia proteinelor animale.
Moda cu vegetarianismul şi dietele „vegane” ale prezentului se datorează în mare şi extinderii largi a sindromului de epuizare a suprarenalelor, din zilele noastre.
Se ştie că o persoană care îşi revine din sindromul de epuizare, îşi reia dorinţa de a consuma carne.
De aceea, vegetarianismul este considerat doar un răspuns defensiv sau adaptativ necesar unei persoane aflate aproape sau în plin sindrom de epuizare.
 
DEPENDENŢA DE ZAHĂR

O persoană aflată în stare de epuizare de suprarenale are mari dificultăţi în menţinerea unei glicemii normale. Motivul este funcţionarea anormală a căilor metabolice de producţie a energiei (glucozei) pornind de la carbohidraţi şi grăsimi. De aici, nevoia persoanei de a consuma direct zahăr, pentru a furniza combustibil celulelor (în special celor din creier, total dependente de glucoză).
Reglarea glicemiei depinde de mai mulţi factori, inclusiv activitatea optimă a glandei suprarenale, secreţia de insulină (pancreatică) şi cortizol (suprarenal), funcţia hepatică optimă, precum şi o digestie adecvată, şi o asimilare a grăsimilor şi carbohidraţilor.

Multe persoane aflate în starea de epuizare a suprarenalelor au fluctuaţii mari ale glicemiei. Mulţi suferă de hipoglicemie, sau nivel scăzut al glucozei în sânge. Alţii au hiperglicemie sau diabet, dar nu sunt în stare să utilizeze (sau să ardă) tot zahărul disponibil din sânge.

Tulburarea funcţiilor oricăror dintre organele mai sus descrise determină apariţia „poftei” de zahăr sau de carbohidraţi simpli.
Pentru că zahărul este forma cea mai simplă de combustibil, el poate fi utilizat (sau „ars”) în organism şi folosit ca atare în producţia de energie. Pofta de zahăr poate fi un mecanism necesar de apărare, pentru evitarea unei catastrofe. Creierul nu este în stare să depoziteze glucoză şi dacă nivelul glicemiei scade sub 65 mg/100 ml, persoana poate trăi anxietate intensă, stare de confuzie şi nervozitate. Oamenii devin violenţi atunci când nivelul glicemiei scade brusc.
Şi pofta de alcool poate apare din acelaşi motiv. Alcoolul poate fi folosit ca un substitut pentru zahăr. Mulţi cercetători au arătat că organismul majorităţii alcoolicilor este într-o stare de epuizare a suprarenalei.
 
ANOREXIA/BULIMIA

Zincul este unul dintre mineralele cele mai scăzute în organismul persoanelor aflate în stare de epuizare de suprarenale. Zincul este esenţial pentru reglarea apetitului. Pe măsură ce scade nivelul zincului, apare şi o pierdere a mirosului şi a gustului, care duce la o pierdere a poftei de mâncare şi la dezinteresul pentru mâncare. De aceea indivizii cu toxicitate cuprică au de multe ori inapetenţă.
Cuprul, un alt mineral esenţial, strâns legat de reglarea apetitului, este în dezechilibru la toate persoanele suferind de epuizarea suprarenalelor. Funcţie de severitatea dezechilibrului zinc/cupru, apar şi tulburări din spectrul anorexie/bulimie.
 
CUM APARE SINDROMUL DE EPUIZARE A SUPRARENALELOR?

Deşi sindromul de epuizare al suprarenalelor este în esenţă un dezechilibru (o lipsă) a energiei, el poate fi declanşat de orice fel de stres, fizic sau emoţional. Multe tipuri de stres, dacă sunt suficient de severe sau durează suficient de mult timp, pot declanşa starea de epuizare a suprarenalelor.

Stresul determină un consum al factorilor hrănitori ai organismului mai rapid decât pot să fie înlocuiţi prin alimentaţie. Pe măsură ce rezervele de nutrienţi ai organismului sunt epuizate, glandele producătoare de energie – tiroida şi glandele suprarenale – nu mai sunt în stare să funcţioneze normal (să menţină homeostazia). Aşa apar simptome care deranjează sau se accentuează simptomele care deja existau.

O dietă necorespunzătoare poate grăbi (accentua) apariţia simptomelor sindromului de epuizare. Dar acesta poate apare şi în prezenţa unei diete adecvate.
Sindromul de epuizare poate apare rapid, după un singur episod sever de stres, dar cel mai adesea apare treptat, insidios, ca urmare a unei combinaţii între unul sau mai mulţi factori de stres şi o dietă inadecvată. Un anumit eveniment pare a fi declanşatorul, dar adesea nu este decât „bomboana de pe colivă”. De exemplu, un divorţ sau decesul unui membru al familiei declanşează apariţia simptomelor la persoana deja epuizată şi obosită. De cele mai multe ori, sănătatea persoanei era deja slăbită şi fragilă, iar evenimentul declanşator este doar lovitura finală care determină manifestarea sindromului de epuizare a suprarenalelor.
 
Mitul curent era că numai managerii suprasolicitaţi suferă de sindromul de epuizare al suprarenalelor. Dar acesta apare şi la casnice, şi la copii, la orice vârstă şi la persoane cu orice ocupaţie. Copiii mici se găsesc în stare de epuizare a suprarenalelor pentru că mamele lor se aflau aproape de această stare, în timpul sarcinii, aşa încât echilibrul chimic al corpului copilului este dezechilibrat de la naştere.

În prezent sunt identificaţi din ce în ce mai mulţi bebeluşi cu sindrom de epuizare al suprarenalelor. Aceşti copii au tendinţa de a suferi de infecţii cronice ale urechii, de tulburări de apetit, de dorinţă intensă de zahăr, de dificultăţi de dezvoltare fizică şi mentală şi de hiperactivitate.

Alţi copii „supravieţuiesc” în stare intactă primilor 7 ani de viaţă, dar combinaţia dintre presiunea familială şi a şcolii, cu mâncarea de proastă calitate din magazine precipită o criză la vârste foarte mici. Aceşti copii dezvoltă adesea alergii, au cearcăne în jurul ochilor, pot avea probleme de învăţare, atenţie deficitară sau alte simptome vagi.
Adolescenţa este perioada în care se observă cel mai bine şi mai intens simptomele sindromului de epuizare al suprarenalei. Presiunea colegilor şi modificările hormonale ale adolescenţei sunt factori suplimentari care intensifică stresul deja existent. Întrucât organismul creşte repede, nevoile sale nutriţionale sunt deosebit de mari. În acelaşi timp, adolescenţii mănâncă deosebit de prost. Rezultatul este o stare de epuizare copleşitoare, inabilitatea de a se concentra la şcoală şi atracţia către alcool şi droguri. De multe ori, sinuciderea pare a fi singura soluţie de eliberare de o viaţă care nu merită trăită în acea stare de epuizare fizică şi mentală.
Diagnosticul precoce al sindromului de epuizare a suprarenalei ar putea ajuta la un tratament din timp şi prevenirea multor drame.

Întrebarea fundamentală care pune diagnosticul este: Vă simţiţi obosiţi dimineaţa, la trezirea din somn?
 
SINDROMUL DE EPUIZARE ŞI CHIMIA ORGANISMULUI

Organismele noastre procesează în mod continuu alimente, pe care le convertesc în energie necesară derulării proceselor şi funcţiilor vitale. Sinteza energiei în organism este analogă, într-un mod, procesului de alimentare al automobilelor:
– aport adecvat de nutrienţi
– digestie şi absorbţie adecvată a hranei
– transportul nutrienţilor în celule şi
– combustia optimă sau oxidarea carbohidraţilor, grăsimilor şi proteinelor pentru eliberarea energiei

Producţia de energie necesită mii de reacţii enzimatice. O enzimă este o proteină care acţionează ca un catalizator (ca un potenţator) în interiorul organismului. Enzimele (metalo-enzimele în special) necesită adesea minerale ca activatori. Magneziul, potasiul, manganul, zincul, clorul şi calciul sunt printre cele mai importante minerale necesare în cantităţi optime pentru acţiunea enzimatică corespunzătoare.

Şi vitaminele sunt necesare pentru reacţiile chimice producătoare de energie. Vitaminele din complexul B sunt necesare în ciclurile de energie, în care are loc conversia finală a nutrienţilor în energie în fiecare celulă a organismului. Ca şi cu mineralele, este o cantitate optimă de vitamine necesară, iar lipsurile, ca şi excesurile pot fi dăunătoare pentru organism.

Tiroida şi suprarenalele sunt glandele esenţiale pentru producţia de energie a organismului. Aceste glande necesită nutrienţi precum vitamina A, vitamina C, mangan şi vitaminele complexului B. Mai importantă chiar decât prezenţa nutrienţilor este echilibrul dintre ei.

Stresurile de orice fel nu numai că determină o creştere a necesarului anumitor nutrienţi, dar induce şi dezechilibre între diferiţii nutrienţi. Unii nutrienţi, precum Zincul şi vitamina C dispar din organism după câteva minute de stres.
 
Există 7 mituri despre sindromul de epuizare, care merită „demolate”

1) Sindromul de epuizare este considerat o problemă psihologică. Nu, este o problemă fizică, deşi o serie de factori psihologici pot contribui la apariţia lui. Nu este „în capul” unei persoane, se întâmplă la nivelul reacţiilor biochimice din organism.
2) O persoană aflată în stare de epuizare stă toată ziua în pat. Nu este adevărat, sunt multe persoane aflate în stare de epuizare care îşi desfăşoară activitatea zilnic, într-o stare de sănătate aparentă. Dar sunt mereu obosite şi au nevoie de stimulanţi pentru a continua eforturile. Mulţi îşi folosesc munca ca pe o scuză de a-şi ascunde starea de oboseală. Ei pot continua ani de zile, înainte ca o problemă serioasă de sănătate să apară.
3) Exerciţiile fizice intense sunt bune pentru o persoană în stare de epuizare. Fals. Persoanele aflate în stare de epuizare sunt atrase de eforturile fizice de scurtă durată (tip fitness) pentru starea temporară de bine pe care le-o dau. Dar în timp, acestea nu fac decât să le epuizeze şi mai mult organismele.
4) O vacanţă, o dietă sau vitaminele vor corecta sindromul de epuizare. Fals. Mulţi oameni nu-şi mai revin niciodată din starea de epuizare. Este nevoie de o mare dorinţă de a-şi recăpăta sănătatea, de un regim natural şi de multe terapii naturale pentru ieşirea din sindromul de epuizare.
5) Sindromul de epuizare apare la bărbaţi aflaţi în funcţii de mare responsabilitate. Fals. Poate apare la ambele sexe, la orice vârste şi la orice ocupaţii.
6) Sindromul de epuizare afectează numai corpul fizic. Fals. El afectează fiecare domeniu al vieţii persoanei. Calitatea muncii depuse suferă. Relaţiile suferă, pentru că persoana îşi pierde interesul în multe activităţi. Este afectată şi relaţia cu partenerul. Persoana are nevoie să-şi conserve energia pentru a rămâne în viaţă. De multe ori, partenerul de viaţă nu înţelege ce i se întâmplă, ceea ce înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile.
7) Fumatul şi un stil de viaţă dezorganizat provoacă sindromul de epuizare. Este posibil, dar şi reversul este valabil. O persoană aflată în stare de epuizare este atrasă de stimulenţi precum fumatul, drogurile, alcoolul sau activităţile excesive pentru a compensa senzaţia de epuizare.
 
REVENIREA DIN STAREA DE EPUIZARE

Este asemănătoare cu remodelarea unei case sau reconstrucţia motorului unui vehicul. Este o sarcină complexă care nu poate fi grăbită şi trebuie realizată în mai multe stadii. Schimbarea prea rapidă a reacţiilor biochimice ale organismului poate determina disfuncţii severe, ca atunci când vrei să înlocuieşti toate pietrele din fundaţia unei case dintr-o dată.

Multe persoane nu-şi mai revin niciodată din sindromul de epuizare, unii oameni resimt o recuperare temporară, şi foarte puţini revin la nivelul de energie dinainte de apariţia sindromului de epuizare.

Dificultatea revenirii din sindromul de epuizare se datorează necesităţii de refacere a întregului sistem energetic al organismului. Acest lucru necesită nu numai timp şi dorinţă de a depune efortul, ci şi o reechilibrare a hranei, o suplimentare pentru înlocuirea nutrienţilor pierduţi, pentru eliminarea metalelor toxice şi pentru echilibrarea ratei oxidării (metabolice) a organismului.

O problemă în revenirea din sindromul de epuizare este faptul că există prea puţină energie disponibilă pentru a realiza o schimbare pozitivă. Hrana şi suplimentele de minerale şi vitamine oferă materialul brut, dar este nevoie de energie vitală pentru a le putea procesa. Iar persoana epuizată mai are doar foarte puţină energie.
De aceea progresul este deosebit de lent şi poate descuraja pe multă lume.
Funcţie de severitate, este nevoie de 1 până la 5 ani pentru refacerea completă a energiei organismului. Timpul depinde de dedicaţia individului în propriul proces de însănătoşire. Unele persoane răspund mai încet, altele mai rapid la tratamentul propus.

Atitudinea mentală şi emoţiile joacă un rol esenţial în procesul de recuperare. Unele persoane sunt atât de obişnuite să trăiască cu starea de epuizare, încât şi-au acceptat psihologic condiţia. Ei au renunţat de mult să mai încerce ceva pentru îmbunătăţirea ei, iar atitudinea de resemnare (datorată epuizării) este dificil de depăşit.

Există şi o parte pozitivă la sindromul de epuizare a suprarenalelor.
Este ca un strigăt de deşteptare pentru cei care „au rătăcit drumul”.
Pentru cei care pot auzi, sindromul de epuizare este un strigăt al existenţei unui dezechilibru interior.

Poate reprezenta o motivaţie de a-şi reevalua viaţa, modul în care trăiesc, atitudinile mentale şi emoţiile pe care le încearcă.
Cel mai adesea, este un semnal că persoana nu şi-a iubit suficient corpul, l-a ignorat şi l-a tratat rău.

Sindromul de epuizare poate fi o oportunitate ca o persoană să-şi reaşeze în ordine ierarhică priorităţile în viaţă şi să aducă mai multă armonie şi fericire în propria viaţă.
 
Sursă text: centrulnatura.ro