centrulnatura.ro Stabilitatea interioara

Intrăm într-o altă lună septembrie, din caruselul ultimilor ani.
Anul acesta mi s-a părut că s-a derulat pe ”repede înainte”, deși uitându-mă în urmă, am descoperit că a fost plin de perioade în care timpul ”a încremenit” și s-a blocat, pe anumite experiențe.
Mi-a fost foarte clar cum percepția mea (și a multor alți oameni) cu privire la timp s-a modificat esențial în acest an.
Am aflat cum pot trăi o zi care să dureze ani întregi.
Și cum pot trăi o săptămână, care să treacă ca o secundă.
Am văzut exact ce fac, pentru ca aceste experiențe să se petreacă și apoi să se repete, în trăirea zilnică.
Am fost îndrumată cu înțelepciune de propria mea intuiție să trec prin multe trăiri și experiențe și să înțeleg mai în profunzime vindecarea reală.
Una dintre cele mai importante lecții ale acestui an – venind ca o ”încununare” a lecțiilor tuturor ultimilor ani, a fost legată de conceptele de echilibru, stabilitate și împământare.
Am pornit cu aprofundarea acestor concepte de la tendința spre excese, pe care am observat-o în plină desfășurare, în câteva domenii importante ale vieții mele.
De foarte devreme în viață am trăit mult prin intermediul exceselor – prea puțin, mult prea puțin – sau prea mult, mult prea mult.
Doar că în ultimii ani, observatorul detașat care am devenit a putut să fie martorul continuu al acestor schimbări de frecvențe.
Cel mai bine am văzut aceste treceri în dieta și alimentația mea.
Când mi-am propus perioade de ”postire”, le-am dus la extremă (dincolo de ceea ce-mi semnaliza bunul simț și corpul meu că este posibil).
Când am intenționat să nu mănânc, nu am mâncat chiar nimic, în ciuda unor stări de rău, de slăbiciune și a eforturilor continue de a-mi desfășura cât mai ”normal” viața zilnică.
În schimb, când am reînceput să mănânc, nu am putut să o fac treptat, pas cu pas, cu mese cantitativ mici și apoi în câteva zile să revin la un ”normal”, ci am făcut-o din prima, cu mese cantitativ imense.

Cu alte cuvinte, am mâncat până m-am umflat și n-am mai putut să iau nici măcar o gură.
Da, am mâncat fructe sau o salată de legume.
Dar cantitățile mari de mâncare fac rău corpului fizic, în special ficatului, indiferent cât de ”sănătoase” sunt alimentele consumate.
Am consumat cantități atât de mari de pepene roșu, încât am avut, uneori, senzația, că stomacul meu va crăpa, la propriu.
Iar în cursul nopții, rinichii au ”jeluit” dureros, la fiecare urinare.
Adică excesul alimentar mi-a afectat profund organele cele mai importante, cele mai muncite și cele mai deteriorate de abuzurile anterioare: ficatul și rinichii.
Am observat de zeci, chiar de sute de ori, cum repet același tipar de comportament.
Îmi propun să nu mănânc, reușesc o perioadă și apoi, când încep, nu mă mai opresc.
Și am văzut că pierd controlul cu multă ușurință seara.

Cu cât sunt mai obosită, mai suprasolicitată, mai nemulțumită că n-am avut și eu 2-3 ore pentru mine, să am grijă de corpul meu (să fac mișcare, să citesc o carte, să mă odihnesc, pur și simplu), cu atât mă ”răzbun” cumva pe mine (de fapt, pe corpul meu), intrând în extremele alimentare.
Uitându-mă în familia mea, am descoperit acest tipar și la părinții mei, și la foarte multe dintre rudele mele.
Și am realizat că este un tipar moștenit în ADN-ul meu, de la familia din care provin.
De asemenea, am înțeles cum diferitele parazitări (cu fungi, Candida, microparaziți, viermi etc) pot induce aceste modificări extreme de comportament (și cum aceste ”entități” ne ”posedă” mai ușor când suntem obosiți și nu mai putem să ne controlăm instinctele).
Am descoperit că poftele de dulce, de ronțăială, de făinoase sau de lactate – ce se intensifică incontrolabil seara și noaptea – apar aproape mereu pe nemulțumire și frustrare (ca stări emoționale), pe oboseală fizică și mentală și pe prelungire artificală a stării de trezire, cu statul la calculator sau la televizor.
În zilele în care am fost mai echilibrată, în care mi-am acordat câteva ore pentru pasiunile și plăcerile mele, în care am avut grijă de corpul fizic (am stat în Natură în aer liber, am făcut mișcare fizică, am meditat, m-am rugat etc etc) și menținerea echilibrului dietei nu a necesitat mare efort.
Stările extreme, excesele nu au apărut (sau au fost ușor controlate mental).
În schimb, când am dăruit excesiv timpul și energia mea celorlalți (când am muncit prea mult, am stat prea mult cu ceilalți, am vorbit prea mult, am ”servit” prea mult, fără să mă pun și pe mine pe lista de atenție), atunci am deschis drumul spre excese.
Când nu mi-am oferit atenție și mie însămi, în special corpului meu fizic și nevoilor sale, atunci au apărut excesele alimentare.
Mereu însoțite de excese emoționale (emoții incontrolabile).
Am văzut săptămâna aceasta la cabinet foarte mulți copii, pe care îi ajutăm să se pregătească imunitar pentru perioada școlară și de colectivitate.
Și m-a izbit un element comun, întâlnit aproape în toate consultațiile cu copii: cei mici se simt NEGLIJAȚI când doi adulți discută despre ei, în prezența lor, fără a-i include în conversație!
De multe ori, am simțit revolta și iritarea celor mici, când discutam cu mama ori cu tata, și ei erau lăsați ”să se joace” de unii singuri la o măsuță sau prin cabinet.
Plictiseala i-a făcut pe cei mai mulți dintre ei să recurgă la tablete și telefoanele mobile.
Dar nu despre ”plictiseala” am simțit că este vorba.
Ci despre NEACORDAREA ATENȚIEI pe care o căutau.
TOȚI AVEM NEVOIE DE ATENȚIE, avem nevoie să ni se spună (într-un fel sau altul): EXIȘTI. EȘTI IMPORTANT. AI VALOARE.
Dacă unui copil mic adulții sunt cei care îi dau aceste mesaje, în mod continuu, nouă adulților, mesajul este nevoie să ne provină de la noi înșine.
Pentru a mă securiza, a mă stabiliza, a mă echilibra și împământa în corpul meu și în momentul prezent, am nevoie să-mi dau continuu mesajul:
EXIȘTI. EȘTI IMPORTANT. AI VALOARE.
Când îmi aloc pentru mine și 5 minute pe zi, în care să respir – să închid ochii și să visez, să contemplu cerul sau să miros o floare – acesta este mesajul pe care mi-l ofer: EXIȘTI. EȘTI IMPORTANT. AI VALOARE.
Zi după zi, observându-mi reacțiile emoționale (ce nu se deosebesc foarte mult, încă, de cele ale micilor mei pacienți) îmi dau seama cât de neglijenți sunt oamenii în relațiile lor.
Atât cu copii, cât și cu adulții. Dar mai ales cu ei înșiși și cu corpul lor fizic.
În societatea modernă, care ne împovărează cu mai multe activități decât poate duce o ființă umană ce vrea să rămână întreagă și sănătoasă – am ajuns să ne sacrificăm pe noi înșine, ca să putem să ne împlinim ”datoriile” induse artificial.
Chiar așa?
Chiar este nevoie să-mi sacrific toată energia, corpul fizic și bucuria de a trăi, doar pentru a fi etichetat ca fiind ”om bun”?
Bun cu cine?
Dacă nu sunt BUN CU MINE, pentru cine pot să fiu ”bun”?
Nu cumva sunt amăgit să mă comport într-un anume fel, tocmai special pentru a-mi slăbi energia, a cădea pradă comportamentelor excesive indezirabile și a deveni consumatorul de care are nevoie industria, economia și întregul social?
Am reușit să rămân în poziția de observator, toată perioada în care am oscilat în comportamentele extreme.
Este foarte interesant să te observi detașat, fără judecată și vinovăție, când te comporți mai rău decât un copil răsfățat.
Este un exercițiu interior uimitor.
Mi-a făcut mare plăcere să explorez și descopăr aceste lecții ale anului 2017.
Pentru că ne aflăm în perioade de mari fluctuații și schimbări (termice, energetice, emoționale – ca să nu mai vorbim despre cele personale sau politice), consider STABILITATEA și ÎMPĂMÂNTAREA drept cele mai importante ancore în care ne putem afla.
A fi împământat înseamnă a te afla în corpul fizic, a-i cunoaște reacțiile, a fi conectat cu intuiția sa biologică și a reacționa după semnalele ”bine pentru mine, rău pentru mine”.
Chiar și în mari situații de criză (personală, familială, socială) dacă reușim să rămânem STABILI și ÎMPĂMÂNTAȚI în corpul nostru și să fim OBSERVATORII situației (atunci când NU stă în puterea noastră să acționăm sau să schimbăm ceva), vom reuși să trecem mult mai ușor de toate valurile crizelor.
Obțineți minute și ore pentru voi înșivă, mai ales pentru corpul vostru – în toată perioada care urmează.
Ieșiți în aer liber, profitați de ultimele zile călduroase de luna septembrie, să stați cât mai mult în Natură.
Conectați-vă cu ritmurile, mirosurile și vibrația plantelor.
Împământați-vă prin mișcare fizică, prin muzică, prin dans și prin orice fel de activitate ce implică corpul fizic.
Oferiți-vă timp și pentru suflet, pentru creație, pentru meditație, pentru contemplare și rugăciune.
Închideți dispozitivele electronice și găsiți alte activități frumoase de făcut, care să nu presupună o conexiune wi-fi.
Jucați-vă cu copiii în aer liber, bucurați-vă de fiecare perioadă relaxată.
Bucurați-vă.
 
Alaturi de voi, mereu,
Sorina

http://www.centrulnatura.ro/stabilitatea-interioara/