Centrul natura LECȚIE DE DĂRUIRE

Am primit multe lecții legate de vechile ”probleme” emoționale, care se țin ”scai” de programul meu mental din copilărie.

Una dintre energiile cu care am lucrat în mod deosebit în această perioadă a fost cea a RUȘINII.
Starea numită ”rușine” îmi este familiară din copilărie – când am aflat că pot crea această ”emoție” (senzație? Sentiment?) în cei din jurul meu, în special în mama și tata – prin intermediul comportamentului, vorbelor sau acțiunilor mele.

Nu am știu că am această ”putere” decât în momentul în care am început să fiu pedepsită (uneori violent) pentru inducerea ”rușinii” în cei dragi – care au avut grijă să o reîntoarcă cu dobândă, către mine.

Adică au insistat cu ”domesticirea” și educația, până când ”rușinea” a devenit și experiența mea personală.
Și din acel moment, ceva din mine ”a murit” și a dispărut.
Spontaneitatea de copil, simțul ascuțit de observație, dorința de cunoaștere – au fost mult atenuate și umbrite de ”rușine” sau de ”nu se cuvine”.
Și așa a rămas – de aproape 50 de ani.

Nu spun multe, nu fac multe și nici măcar nu mai gândesc multe – de ”rușine” sau ”să nu mă fac de râs” (adică să dovedesc că sunt ”binecrescută” – cu alte cuvinte – mai bună decât cei care îmi prilejuiesc trăiri negative).


Da fapt, ”rușinea” este doar o scuză pentru multe alte trăiri – construite peste ea – precum nevoia de ”superioritate”, mândria, nevoia de ”a avea mereu dreptate”, judecata, critica celorlalți și mai ales, compararea și competiția cu ceilalți.

Am găsit în ultima carte a lui Luule Viilma un întreg capitol despre ”rușine” și relația cu mama – din care vă redau câteva citate, care m-au impresionat în mod deosebit.

”Omul trăiește cu rușinea sa și nu știe cum să se detașeze de mama sa și cum să scape și el de propria rușine. Având atâtea frici, are senzația că a se elibera sufletește de mama sa este egal cu a se dezice de ea, ceea ce ar fi o rușine îngrozitoare. Ar trebui să știe că eliberarea înseamnă iubire, dar pentru că nu are încredere în el, oscilează și se teme să nu se facă de râs. În final, învinge rușinea.
RUȘINEA NU NE LASĂ NICI MĂCAR SĂ IERTĂM.
Când ne gândim la rușine, capul ne este complet gol. Cu cât ne gândim mai mult, cu atât este mai rău și parcă avem senzația că ne-am ieșit din minți.
Torturați de rușine, suntem ca niște elevi la școala vieții, incapabili să răspundă la lecție, deoarece nu mai pot să înțeleagă.

Cine este capabil într-un astfel de moment să o ia la fugă și să treacă la treabă, acela își revine din stupoare.
Iar cel care stă drepți în fața celui care îl face să îi fie rușine, ca școlarul în fața profesorului, acela va înțelege și mai puțin ce se întâmplă.
Un profesor al cărui scop este acela de a-și face de râs elevii, nu are ce căuta în învățământ”.

”Dacă vă temeți că vă veți face de râs, doar gândul la eventuala rușine vă va lua cheful de a vă apuca de ceva. Veți deveni apatic, veți avea senzația că nimic nu are rost și veți fi indiferenți la orice inițiativă”.

”DE FRICĂ SĂ NU NE FACEM DE RÂS, PROBLEMELE, PRECUM BOLILE, SE CRONICIZEAZĂ.
DIN CAUZA RUȘINII, TOTUL SE OPREȘTE LA JUMĂTATE, INCLUSIV VIAȚA.
DACĂ NE ESTE TEAMĂ CĂ NE FACEM DE RÂS, NU ARE SENS SĂ SPERĂM CĂ NE VOM VINDECA”.

”Din aceste motive, problemele rămân nerezolvate și bolile nu se vor vindeca, chiar dacă lucrăm cu noi înșine și ne eliberăm de celelalte stresuri.
Rușinându-ne de stresurile noastre, de eșecurile noastre, de bolile noastre, de defectele fizice, ne străduim să le mascăm.
Ele nu devin mai mici, ci se amplifică dacă ne străduim, cu orice preț, să părem mai buni decât suntem.
Când nu ne vom mai teme că ne facem de râs și ne vom lămuri care este tâlcul problemei noastre, ea își va pierde din importanță. Ușor-ușor.
Ne va învăța în permanență ceva și va avea grijă să vadă dacă noi, elevii, ne-am învățat lecția.
Dacă nu ne-am învățat-o, ea va persista până când ne vom elibera de dorința de a fi în câștig și nu ne va mai fi rușine de profesor.

A TRĂI ÎN TRECUT ÎNSEAMNĂ A TRĂI ÎN RUȘINE.
TRĂIND ÎN RUȘINE, CONTINUĂM SĂ TRĂIM, DEȘI, DE FAPT, AM MURIT.

Omul vine pe lume pentru a se cunoaște pe sine.
Cunoașterea înseamnă mișcare.
Evoluția are loc atunci când avem sentimente.
Unicul sentiment adevărat este IUBIREA.
Toate celelalte sentimente reprezintă o abatere de la centrul de echilibru, adică de la iubire și de aceea venim, ca să îndreptăm această greșeală. ”

Luule Viilma – ”Iertarea adevărată și iertarea mimată” – seria ”Învață să te ierți” – volumul 8 – Editura Dharana, București, 2014 (pag 314-316).

V-am oferit acest lung citat din Luule Viilma pentru că el descrie mult mai clar și simplu exact ce am simțit toată această perioadă de Echinocțiu.
Întâmplările acestei perioade au răscolit toată ”rușinea” din mine – de a nu comunica cum trebuie cu oamenii, de a crea neînțelegeri care au produs frustrări asemănătoare cu cele din trecut (m-am trezit că oamenii ”îmi invadează” viața personală, îmi folosesc lucrurile și energia în mod abuziv – îmi încalcă granițele și eu ”nu ripostez” – din ”rușine” – sau reproșez cui nu trebuie, nu cui trebuie).

Am primit lecții după lecții – legate de comunicarea cu mine – cu propriile mele slăbiciuni și probleme – și de comunicarea cu ceilalți.

Dar în același timp, am învățat ENORM în această perioadă despre DĂRUIRE – despre iertarea de sine și despre VALOAREA VIEȚII – și toate acestea au fost prilejuite de întâlnirea cu niște tineri extraordinari.

Am avut drept oaspeți, în perioada de Echinocțiu – niște tineri medici veterinari care s-au străduit să-mi salveze câinele bătrân de 11 ani, ce avea de luni bune o tumoră gigantă. Tumora îl deranja la mers și nu-i mai permitea să alerge și să sară, deși el este de fel, un jucăuș.
Abandonasem de mult ideea de a putea salva acest câine bătrân, care se afla totuși într-o stare bună energetică, dar care avea prea multe probleme pentru a mai ”investi” în vindecarea lui.
Dar niște tineri inimoși au decis să încerce.
ȘI în ziua de Echinocțiu – s-au luptat cu provocările induse de situație – și au reușit să opereze și să salveze câinele! Care a rezistat spectaculos unei anestezii generale de aproape o oră – și unei operații complicate (cu sângerare destul de importantă după).
Am fost martora dedicației și răbdării și iubirii și dăruirii – pe care acești tineri extraordinari au adus-o în viața noastră.
Priceperea lor, talentele lor de tămăduitori, dar mai ales, respectul și iubirea pentru viață, indiferent de forma acesteia – mi-au impus respect și o adâncă admirație.

M-am simțit ”rușinată” de deciziile anterioare, de ”abandon” ale speranței și lăsarea situației ”în voia sa”.
Starea de ”neputință” te face să te simți RUȘINAT, deși neputința este normală și inerentă pentru făpturile umane.
Nici unul dintre noi nu știe și nu cunoaște totul, astfel încât să se descurce SINGUR cu provocările vieții.
De aceea AVEM NEVOIE DE ECHIPĂ. Fiecare dintre noi are ”talentele” și ”abilitățile” sale și fiecare poate contribui la starea de bine a tuturor.
Am privit grupul de tineri cum au lucrat în echipă, la unison, pentru salvarea unui cățel. Fiecare dintre ei știa să facă ceva bine, mai bine ca ceilalți – și împreună, și-au pus la un loc priceperea, entuziasmul și dorința – iar animalul a simțit SPERANȚA care efectiv emana din toate eforturile lor – și A REZISTAT.
Mai mult, a acceptat niște manevre destul de traumatizante – fără prea mult protest.

La rândul meu, am încercat să-i susțin energetic – cu ce am știu și putut mai bine – și m-am simțit ”inclusă” și acceptată de ei – exact pe zonele unde aveau nevoie. Și cu fermitate, nu mi-au permis accesul acolo unde ”nu era treaba mea”.

Am primit cu smerenie și multă acceptarea lecția de viață pe care mi-au dat-o acești copiii minunați – cu elanul și entuziasmul lor – și cu neacceptarea situațiilor și investiția de energie în ”schimbarea” lor.

Și am realizat că ENERGIA RUȘINII mi-a blocat multe dintre trăirile pe care copiii și tineri le au SPONTAN – când este vorba despre orice este VIU pe pământ.

Am simțit că ”am murit” și eu, temporar, odată cu câinele care a stat în anestezie și stare de semi-comă ore întregi.
Iar odată cu recuperarea lui, încetul cu încetul, parcă îmi revin și eu după o ”convalescență” lungă.
Câinelui i s-a extirpat o tumoră – iar eu am încercat să-mi extirp o ”trăire” veche a copilăriei, care mi-a blocat mișcările și energia zeci de ani.
Am avut nevoie de o zi întreagă pentru pregătire – intervenție și refacere – AMÂNDOI.

Și această zi s-a ”nimerit” să fie ziua de Echinocțiu – în care pe cer a fost fie soare, fie nori – în alternanță – exact cum energia vieții venea și pleca dintre noi.

Am primit LECȚII DUPĂ LECȚII odată cu acest Echinocțiu.
Am identificat BLOCAJE și ”TUMORI” energetice care-mi paralizau energia vieții din copilărie.
Detoxifierea energetică făcută de Echinocțiu a avut un impact uriaș.
Iar Universul mi-a trimis ”în ajutor” îngeri – cu chipuri de tineri talentați și plini de iubire.

Multumesc pentru tot – inclusiv pentru privilegiul de a putea împărtăși experiențele și revelațiile avute cu oamenii minunați care citesc aceste rânduri!
Realizarea ritualului de Nowruz, anul nou persan – cu marcarea ”abundenței” și unui nou început cu iubire și armonie – care s-a realizat tot ”în grup” împreună cu multe alte doamne aflate în propria descoperire și vindecare – mi-a prilejuit deschiderea unei noi porți către Soarele interior.

Și m-am trezit, imediat a doua zi de Echinocțiu – într-o zi însorită și cu cer senin – pentru că și Soarele exterior s-a decis să ne dăruiască din căldura sa!

Sunt încă ”în convalescență” la toate nivelele – după ”extirpările” energetice ale ultimelor zile. Dar precum bătrânul nostru câine, care se plimbă ușurel prin grădina însorită, și încă sângerează ușor la nivelul operației – la fel și eu continui să-mi trăiesc procesul de vindecare… bucurându-mă de sprijinul energiei Naturii și a oamenilor minunați din jurul meu.
Transmit iubire și mulțumiri tuturor celor care mi-au transmis cuvinte calde și energii armonioase, în toate mesajele ultimelor zile.

O primăvară minunată tuturor!

http://www.centrulnatura.ro/lectie-de-daruire/