În săptămâna ce a trecut, am trecut de la o zi la alta, de la o provocare la alta în ritmul muzicii inimii – și am înaintat pe drumul vindecării – înțelegând importanța vibrațiilor în ”economia” generală a corpului.
Dacă muzica ne-a mângâiat ”auzul” și ne-a schimbat evident starea interioară – am observat că există și alți stimuli care ne influențează puternic în deciziile pe care le luăm zilnic pentru starea de bine a corpului.
Și unul dintre cele mai importante cu care m-am confruntat în ultimele zile a fost MIROSUL și AROMELE din jur.
MIROSUL este primul și cel mai important simț al bebelușului nou-născut – alături de gust.
Mirosul este un simț extrem de important și în același timp, unul dintre simțurile care se pierde cel mai repede odată cu ”stagnarea limfatică” produsă de mâncarea ”modernă” și de stres.
Majoritatea adulților trăiesc cu nasul înfundat, plin de secreții, iar strănuturile și mucozitățile sunt ”normalul” tuturor (de aici și o întreagă industrie de șervețele de hârtie și batiste).
Odată cu detoxifierea, am observat cum mirosul revine încetul cu încetul și devine din ce în ce mai sensibil și rafinat.
Asta înseamnă că atât mirosurile plăcute, cât și cele neplăcute sunt resimțite extrem de intens.
Am observat, chiar de la începutul detoxifierii cu alimentele crude și mai ales, cu fructele cum am devenit extrem de sensibilă la mirosurile din jur.
Pe unde trec, în orice bloc sau casă mă duc, pe orice stradă mă plimb, chiar și pe malul mării MIROASE A MÂNCARE GĂTITĂ.
Mirosurile de ”prăjeală” se simt pe sute de metri sau kilometri.
La fel și mirosurile de ”coptură” sau cele de patiserie/panificație.
Călătorind cu avionul, sunt permanent ”agresată” în momentul servirii mesei de mirosurile degajate ca urmare a încălzirii la microunde a meselor pentru pasageri. Îmi place sau nu, stau în mirosuri de carne, de friptură, de pâine sau croasante încălzite.
Dr. Morse spunea la un moment dat ”ce miroși, mănânci!”.
Așadar, atunci când călătoresc, ”mănânc” cu simțul mirosului DE TOATE PENTRU TOȚI. Întrucât nu am cum să plec în altă parte sau să mă dau la o parte.
Substanțele tip uleiuri esențiale, care se degajă din mâncare în timpul preparării și care reprezintă AROMA mâncării – reprezintă, de fapt, partea CEA MAI BUNĂ a ceea ce se pregătește. Ce rămâne după prepararea termică este ”un cadavru” cu un gust bun, dar fără nicio enzimă sau ulei esențial, care se evaporă toate.
Așa încât – se pare că în ultimul timp, călătorind, am mâncat ”de toate”, chiar dacă fizic, nu am introdus în corp altceva decât fructe și legume crude.
Am tot încercat să mai consum mâncare gătită, fiind uneori ”împinsă” de mirosurile ”apetisante” să gust ba una, ba alta – dar de fiecare dată – GUSTUL a fost sub nivelul așteptărilor. Mirosul îmi amintea de ”bunătățile” de altă-dată, dar gustul m-a dezamăgit DE FIECARE DATĂ.
Așa am învățat că MIROSUL / AROMELE din jur pot fi stimuli agreabili sau dezagreabili importanți, cu care mă confrunt zilnic în existența mea și care-mi influențează calitatea stărilor emoționale.
Am învățat să contracarez aromele care vin din mediul încojurător cu ajutorul uleiurilor esențiale sau a florilor.
Uleiurile esențiale reprezintă ”deodorantul natural” pe care îl prefer. Uleiurile esențiale de lămâie, de portocală sau de lemongrass, uleiul de pin, iasomie, trandafir sau de lavandă sunt doar câteva dintre uleiurile pe care le agreez în folosirea zilnică.
Când ”port” uleiurile esențiale – pe încheietura mânii sau după ureche – mă simt învăluită într-un veștmânt protector de vibrație înaltă.
În acest veștmânt cu aromă florală – se opresc celelalte mirosuri din mediu – mai ales cel de mâncare gătită (și de ulei prăjit).
Vă propun tuturor ca în săptămâna care urmează să testați puterea aromelor florale – a uleiurilor esențiale – chiar a apelor florale – a buchetelor de flori vii, mirositoare și proaspete – și să vă bucurați de energia VIBRAȚIILOR ÎNALTE ale aromelor.
Continuați folosirea muzicii pentru a vă menține starea interioară cât mai echilibrată și adăugați și AROMELE pe lista instrumentelor ”de vindecare”.
Săptămâna care urmează vom avea către week-end o lună plină, pe data de 16 septembrie, asociată cu o eclipsă parțială de lună.
Și totul se întâmplă în plin ”tranzit” astrologic tip Mercur retrograd, renumit pentru INSTABILITATEA și suprizele continue (de toate felurile).
Așa încât, ne așteaptă o săptămână ”interesantă” (că alt cuvânt nu găsesc să folosesc).
Această lună plină din septembrie este una dintre cele mai puternice din tot anul – astfel încât chinezii organizează un festival special pentru acest moment (luna plină înainte sau după Echinocțiul de toamnă – în acest an, ea fiind ÎNAINTE de Echinocțiul de toamnă).
Puteți să vă ”organizați” propriul mic festival la domiciliu – cu aranjamente florale – cu uleiuri esențiale sau bețișoare parfumate, cu muzică liniștitoare și relaxantă și desigur, cu vibrația vindecătoare a fructelor de toamnă.
Aromele toamnei pot fi simțite într-un parc sau o pădure, unde mirosul de frunze veștejite și pământ umed vă indică cu exactitate anotimpul care pune stăpânire acum pe natură.
Aceleași AROME ale toamnei pot fi regăsite într-o piață de fructe și legume – alături de bogăția de culori și de produse specifice perioadei RECOLTEI.
AROMELE ne înconjoară continuu și ne îndrumă către VIAȚĂ – întrucât VIAȚA miroase a PROASPĂT și a VIU (puteți să mirosiți pielea unui nou-născut, pentru a vă aminti CUM MIROASE VIAȚA).
Am avut privilegiul să fiu anunțată de apariția pe lume a mai multor îngerași, într-o perioadă scurtă de timp.
Mai multe paciente ale mele au născut în ultimele zile și au împărtășit cu mine bucuria venirii îngerilor pe Pământ.
Copiii sunt AROMA cea mai intensă a vieții noastre pe Pământ.
Săptămâna ce urmează petreceți cât mai mult timp cu copiii.
Amintiți-vă de propria copilărie.
Faceți împreună activități distractive și interesante – care să vă hrănească copilul interior – alergați – faceți sport – plimbați-vă cu bicicleta sau rolele, dacă vă permite vremea – desenați, colorați, decupați, lipiți, construiți – orice vă trezește amintirea copilăriei și plăcerea unui efort DE DRAGUL EFORTULUI si fără un rezultat neapărat.
Săptămâna AROMELOR și săptămâna MUZICII aduc instrumente de vindecare cu care să completăm partea de DIETĂ și DETOXIFIERE.
Vă doresc tuturor o perioadă de lună plină cât mai specială și armonioasă,
Cu iubire, tuturor,
Sorina
http://www.centrulnatura.ro/saptamana-aromelor/