GastroArt Cum a ajuns pâinea dospită trupul lui Hristos

• Simbol al creștinismului timpuriu și originar, pâinea nedospită (azima) consumată împreună cu ierburile amare nu ar fi convins prea mulți sud-europeni și ar fi îngreunat munca misionarilor creștini.

Dacă vrei să convingi pe cineva trebuie să vorbești “pre limba” lui, iar în cazul secolelor de pionerat ale creștinismului în bazinul mediteraneean din sudul continentului, “pre limba lor”, a locuitorilor, însemna apelul la tradiție și obișnuințe, ușor diferite de cele ebraice.

Aici, adică în Grecia și Imperiul Roman, la mare căutare și utilizare erau pâinea dospită, vinul (și el fermentat) și uleiul de măsline, o triadă alimentară încă recognoscibilă în mâncărurile conservatoare. Puterea de convingere a propovăduitorilor creștinismului se putea lovi de o tradiție inexpugnabilă și s-a văzut pusă la încercare de nenumărate ori. În acest caz, scopul a scuzat mijloacele, și creștinismul a dat dovadă de forță de adaptare la uzanțele alimentare ale celor ce trebuiau convertiți.

“(…) o clară prioritate a practicilor de cultivare: agricultura și pomicultura constituiau pivotul economiei și al culturii grecilor și romanilor (cel puțin dacă ne referim la modelele dominante). Grâul, vița-de-vie, măslinul erau puctele lor forte: o triadă de valori productive și culturale pe care aceste civilizații și le-au asumat ca simbol al propriei identități. «orice lucru pe care fiicele mele îl atingeau se preschimba în grâu, în vin curat sau în măslină»: cuvintele lui Anios, rege și preot din Delos, pe care Ovidiu îl prezintă într-una dintre metamorfozele sale, spun multe despre obiceiurile și dorințele alimentare ale acestei lumi. Și Plutarh povestește că tinerii atenieni, ajunși în pragul vârstei adulte, erau conduși la sanctuarul din Agraulos ca să jure credință patriei lor: aceea în care – declama formula –  «cresc grâul, vița-de-vie și măslinul». Cele trei elemente erau suficiente și necesare pentru a o recunoaște.
(…)

În secolul al IV-lea, religia creștină s-a afirmat drept cult oficial al imperiului (roman n.m) și de atunci s-a definit, în multe privințe, ca martor și moștenitor al culturii grecești și latine în lume, pe lângă al celei ebraice.

Născut și crescut într-un spațiu de civilizație pur mediteranean, creștinismul nu întârziase să-și asume ca simboluri alimentare și ca instrumente ale cultului său tocmai produsele care constituiau baza materială și ideologică a acestei civilizații: pâinea și vinul – acceptate după nu puține și nici scurte controverse, cu rolul de alimente sacre prin excelență, imagine și instrument ale miracolului euharistic.

La fel untdelemnul, oricum indispensabil liturghiei (pentru administrarea sacramentelor și, mai ales, pentru aprinderea luminariilor în locurile sfinte). Alegeri care, pe de o parte, au implicat ruptura cu tradiția ebraică – ce excludea din spațiul sacrificial fie pâinea (hrana dospită, adică într-un fel «stricată»), fie vinul (băutură care îmbată, pe lângă faptul că e ferm entată) -, iar pe de altă parte, au ușurat includerea noii credințe în sistemul de valori l lumii romane. Dar am putea, de asemenea, să inversăm discursul, recunscând în exaltarea ritual a acestor trei produse semnul unei culturi – cea romană -, care a împrumutat multe aspecte creștinismului pe cale de a se naște.

Fapt este că, fie prin prestigiul tradiției romane, fie prin forța propulsivă a noii credințe, pâinea, vinul și untdelemnul au cunoscut o extraordinară promovare de imagine. Pe măsură ce creștinismul se răspândea în Europa, suprapunându-se – chiar și violent peste alte forme de religiozitate, aceste produse, deja larg cunoscute în ariile de mai intense romanizare, s-au afirmat și ca simboluri ale noului crez” (Massimo Montanari, Foamea și abudența, o istorie a alimentației în Europa, ed. Polirom 2003).


Foto:  jeffriddle.net

Sursa foto și text:  GastroArt.ro

Citește și: Gastroart. Ciorbă de fasole (rețetă din 1931)