GastroArt.ro Viața neștiută de cofetar și bucătar a căpitanului Creangă, fiul povestitorului. A concesionat chiar și Cazinoul din Constanța

 
La finalul anului 1860 Ileana, soția lui Ion Creangă, îl naște pe unicul fiu al povestitorului: Constantin. Mariajul părinților se destramă șapte ani mai târziu, iar tatăl se îngrijește îndeaproape de educația urmașului. Pare că fiul are alte ambiții deși în corespondența cu părintele său invocă o sumedenie de proiecte frumoase pentru care tot cere bani. G. Călinescu, de exemplu, nu avea o părere prea bună despre Constantin Creangă și nu sfiește să o scrie în Istoria Literaturii…

Până la urmă, după tot felul de studii în străinătate, fiul îmbrățișează o carieră militară și ajunge căpitan, dar nu se limitează la veniturile cazone și devine antreprenor. Pentru că statutul militar nu îl lăsa să desfășoare activități mercantile, afacerile sunt trecute pe numele soției.

Remarcăm acest interes inclusiv în încercările sale literare și publicistice: Lupta pentru existenţă, Industria şi comerţul actual de braga în România, Memoriu în chestia înfiinţării de către Sfat a monopolului hârtiei de ţigări, Domniţa Măria şi Copilul din casă.



Până la înfiinţarea monopolului de stat, C.I. Creangă face comerţ cu foiţa de ţigară. Devine şi reprezentantul foiţei «Job», lăudând-o pe plajă la Constanţa sub o umbrelă-reclamă. Pe urmă se ocupă de cozonaci moldoveneşti, braga, ceai «Pax», prăjituri. Conduce cofetăria «Ca la mama acasă», plasată nu departe de cafeneaua «Imperial», situată pe vremuri în zona Ateneului Român – Str. Ştirbey Vodă. Nimic nu-i reuşeşte bine şi totul pare nepotrivit cu reputaţia tatălui. Sorţii îi sunt potrivnici şi în căminul său. În 1906 , Olga se desparte de el, după ce din 1904 ceruse separarea de patrimoniu”. (jurnaluldedrajna.ro)

Despre comerțul cu tutun, știm că și Ion Creangă a cochetat cu industria și a ținut o mică tutungerie (pe strada Goliei nr.51 din Iași), loc unde pe 31 decembrie 1889 își găsește sfârșitul, într-o criză de epilepsie și apoplexie.
 
C.I. Creangă se dovedește în pas cu vremurile și apelează la publicitate și marketing încă din 1890.


“Căpitanul știa să își promoveze marfa si nu se sfia să scrie: «Cea mai sănătoasă hârtie de orez, singura aprobată de Consiliul de igiena publică», fiind cotată pe piață drept cea mai bună foiță de țigară autohtonă. Foițele erau impregnate cu praf de orez, făcându-le astfel elastice și încetinind procesul de ardere. Ele se aprindeau imediat și nu scoteau mult fum. Motto-ul celebrelor foite «Creangă» era: «Ori fumați hârtia Creangă, ori dați dracului tutunul! », cu trimitere discretă către «iarba dracului» – metafora folosită de tatăl lui pentru obiceiul cu pricina. În Muzeul Hârtiei din Angouleme există un exemplar de foiță de țigară semnată Olga Creangă.

Foițele Creangă aveau nișa lor de piață formată din fumătorii de rând. Căpitanul preluase o mică tutungerie de la tatăl său și se încăpățâna să reziste pe piață, în încercarea de a-i cinsti astfel memoria. Deși creativ în maniera de promovare a propriilor foițe de țigară (acțiune de promovare prin intermediul învățătorilor din țară, organizarea unei loterii cu premii), toate s-au soldat cu un eșec major, ajungând dupa declanșarea crizei din 1900 «muritor de foame», cu casa plină de copii și împovărat de datorii. Acesta a fost momentul în care Creangă a decis deschiderea plăcintăriei «Ca la mama acasă» unde vindea cozonaci moldovenești, serviți cu un ceai aromat cu numele de «pax»”.  (ploaiadecuvinte.blogspot.com).
 
Pare că tot pe atunci îl regăsim pe căpitan făcând reclamă concurenței, foițelor franțuzești “Job”.




 
În ceea ce privește istoria Cazinoului din Constanța trebuie să menționăm, pe scurt, faptul că pe locul actualei clădiri aflate, într-un final, în renovare, a cărei construcție a început înainte de Primul Război Mondial, au existat alte două amplasamente din lemn.


“Dintre antreprenorii cazinoului se evidențiază, din rațiuni de istorie culturală, singurului fiu al ilustrului povestitor, căpitanul C.I. Creangă «cofetar și bucătar din București», cu care primăria încheie un contract de închiriere la 8 mai 1902. Întru susținerea sa, căpitanul reliefează calitatea serviciilor pe care le poate oferi, între care insistă asupra cuviinței; alte argumente: cunoașterea lumii alese care-și permite un anume nivel al vilegiaturii, experiența în domeniu și cunoașterea celor «două limbi uzuale», franceză și germane pentru «străinii ce s-ar abate la Constanța».

Căpitanul Creangă trebuia să plătească în patru rate o chirie de 2000 lei pentru sezonul estival 1902, asumându-și obligația de procura jocuri (șah, domino, table), cărți de joc cu taxe stabilite de comun acord și de a asigura iluminatul: «este bine înțeles că pretroleul va fi de cea mai bună calitate spre a nu produce nici un miros»” (Doina Păuleanu, Constanța 1878-1928, spectacolul modernității târzii).

“O plăcere a tuturor plaisir-iștilor care veneau să facă băi la Vii[1] era terasa berăriei Gruber, unde «prietenii își spun multe și uită din cele urâte», cum scria Ioan Adam. Un alt punct de atracție al locului era Plăcintăria lui Creangă. Patronul era nimeni altul decât fiul marelui povestitor Ion Creangă, căpitanul C.I. Creangă, care nu a moștenit talentul literar al tatălui său, dar s-a dovedit un negustor priceput. Plăcintele pe care le vindea la Vii erau foarte apreciate de scăldătorii  înfometați de apa mării, iar succesul plăcintăriei i-a permis să-și extindă afacerile la Constanța. (…)
 
Încă de la începutul construcției Cazinoului, Primăria Constanța și-a pus problema rentabilității stabilimentului. La început, a fost închiriat unui antreprenor, dar ulterior, Consiliul Comunal a hotărât să-l exploateze în regie proprie.
 
După ce a constatat că cheltuielile abia sunt acoperite de venituri, primăria a oferit iarăși spre închiriere Cazinoul. În mai 1902 a fost luat în gestiune de unicul fiu al marelui povestitor Ion Creangă, căpitanul C.I. Creangă, despre care George Călinescu a spus răutăcios că «nu era nici deștept și nici nu avea vreuna dintre însușirile tatălui».

În cererea adresată autorităților locale, căpitanul Creangă solicita în dublă calitate, de cofetar și de bucătar, să i se închirieze casinul argumentând că el cunoaște «lumea aleasă a persoanelor ce frecventează acest cazin mai ales în timpul sezonului, că poate oferi un serviciu curat, promt și mai ales cuviincios, că posedă experiență și dispune de un personal ales și încercat, iar în plus cunoaște și două limbi uzuale pentru străinii ce s-ar abate pe aci».

Pe lângă plata chiriei, Primăria Constanța i-a impus antreprenorului Creangă să pună în vânzare «articole de cosumațiune de cea mai bună calitate»

La începutul veacului XX, bătrânul casin din lemn era considerat demodat. În anul 1903, primarul Cristea Georgescu a început demersurile de ridicare la Constanța a unui stabiliment modern, asemenea celor de pe riviera franceză.”
 
[1] Fosta denumite a plajelor din Constanța
 
Sursă text: www.gastroart.ro

Despre GastroArt.ro
Prima revistă on-line dedicată istoriei gastronomiei și a ospitalității românești (cu articole de istorie gastronomică universală și din domenii conexe). O bază de date digitalizată ce cuprinde sute de rețete din manuscrise vechi – caietele bunicilor (perioada interbelică și din comunism).
Gastroart.ro este un demers privat al jurnalistului Cosmin Dragomir prin care se încearcă acoperirea unei nișe ignorate atât de către instituțiile publice cât și de o mare parte a celor care activează în domeniile de profil. Gastroart.ro își propune să adune laolaltă pasionații și specialiștii din acest domeniu.
În ultimii ani, jurnalistul Cosmin Dragomir s-a specializat în gastronomie și a publicat sute de articole, analize, reportaje și interviuri din acest domeniu. Istoria gastronomiei și a ospitalității românești a devenit marea lui pasiune.