Interviu online cu psihologul Carmen Paraschivescu „Consumul ocazional al oricărui drog la vârste foarte mici constituie un pericol substanţial“

Fenomenul „zombie“ este în extindere, dar, cu toate acestea, nu poţi vedea zilnic pe stradă tineri afectaţi de acest drog. Fenomenul constă în consumul voluntar sau accidental al unei substanţe foarte puţin cunoscute de către specialişti, un amestec de substanţe chimice şi unele plante toxice sau halucinogene, prin ingerarea cărora se produc efecte devastatoare neuropsihice şi motorii, cardiovasculare şi altele, manifestate prin tahicardie, paralizii temporare, putându-se ajunge la comă şi probabil chiar deces în lipsa unei intervenţii medicale de urgenţă.
 
Cauzele pentru care tinerii ajung la consumul acestor droguri sunt multiple şi complexe. De ce recurg la ceva ce le face foarte rău, asupra căruia nu au niciun control? Poate din teribilism şi din lipsa unei gândiri anticipative.
 
Despre toate aceste aspecte am discutat ieri cu psihologul Carmen Paraschivescu.
 
Întrebările redacţiei:
 
În ce constă fenomenul „zombie“, care pune din ce în ce mai mult în pericol viaţa tinerilor? Cum se manifestă consumatorii acestui drog?
 
Din punctul de vedere al unui psiholog care activează doar în cadrul unui cabinet individual, deci într-un mediu privat, datele existente în acest moment în ceea ce priveşte fenomenul zombie este identic cu cel al publicului larg, adică vizualizarea în mijloacele mass-media a filmărilor sau textelor scrise despre acest fenomen. Se pare că fenomenul este în extindere, dar cu toate astea nu poţi vedea zilnic pe stradă tineri afectaţi de acest drog. Fenomenul constă în consumul voluntar sau accidental al unei substanţe foarte puţin cunoscute de către specialişti, un amestec de substanţe chimice şi unele plante toxice sau halucinogene, prin ingerarea cărora se produc efecte devastatoare neuropsihice şi motorii, cardiovasculare şi altele, manifestate prin tahicardie, paralizii temporare, putându-se ajunge la comă şi probabil chiar deces în lipsa unei intervenţii medicale de urgenţă.
 
După cum bănuiţi, un consumator aflat într-o asemenea stare este direcţionat spre un serviciu de urgenţe medicale, şi aşa este şi normal, nu spre un cabinet de psihoterapie. Cazul fericit este ca aceşti consumatori să fie îndrumaţi, după ce perioada de criză a trecut, către un psihoterapeut, pentru analizarea celor întâmplate şi eventual iniţierea unui proces terapeutic direcţionat către această problematică. Aceasta poate fi dependenţa, dar nu se exclud şi alte situaţii, în care consumatorul, fie că e copil sau adolescent, a consumat accidental drogul la îndemnul prietenilor sau într-un anume context.
 
Care este statistica consumatorilor de droguri în Constanţa?

 
Nu am acces la aceste date, mă îndoiesc că o anume instituţie sau structură are aceste date exacte, dar vă pot spune din experienţa proprie în lucrul cu cei care vin la terapie, că în rândul adolescenţilor acest fenomen este foarte răspândit. Probabil acelaşi procent care în urmă cu 20-30 de ani fuma la vârsta adolescenţei, acum consumă ocazional sau în mod constant droguri.
 
Care este experienţa pe care o aveţi în tratarea dependenţei de droguri?
 
Aceea pe care ţi-o oferă societatea şi publicul. Dorinţa celor care consumă sau a familiilor lor să scape de această dependenţă este de obicei mare, de aceea într-un anume moment iau decizia de a cere ajutorul unui psihoterapeut, alături de cel al unui psihiatru sau nu. Din aceste bune intenţii de-a lungul timpului şi a complexităţii acestui tip de terapii, motivaţia şi încrederea că se va finaliza vreodată în mod fericit scad, prezenţa se răreşte, apar rezistenţe, retragerea sprijinului, inclusiv financiar, al celor din jur, adică familiile, şi, cel mai des, abandonul. Fenomenul este de înţeles întrucâtva, dar asta nu ajută pe cel în cauză, iar familiile sunt de asemenea posibil subiect de adus în terapie alături de cel dependent, pentru că de multe ori ”clientul” este întreaga familie, şi nu doar cel ”diagnosticat” ca fiind dependent.
 
Este o viziune sistemică asupra cazurilor de orice fel, care se pot rezolva cel mai bine tot sistemic. Poţi lucra individual cu un dependent sau simplu consumator, dar în lipsa suportului celor din jurul lui ”vindecarea” nu se poate produce.
 

 
De ce credeţi că recurg tinerii la consumul de droguri de tipul „zombie“?
 
Cauzele sunt multiple şi complexe. De ce recurg la ceva ce le face foarte rău, asupra căruia nu au niciun control? Poate din teribilism şi din lipsa unei gândiri anticipative, se aşteaptă la o stare inedită, pe care probabil aceste substanţe le-o oferă, chiar dacă într-un sens neaşteptat. După cum putem vedea în multe filme, persoanele care recurg la consumul acestor substanţe devin, în accepţiunea lor, mici vedete în filmuleţe şi în grupurile lor de prieteni, demonstrând curaj sau determinare, tot în accepţiunea grupurilor lor, unde sistemele de valori sunt răsturnate cu fundul în sus. Cei mai mulţi găsesc în neobişnuit sau chiar grotesc o modalitate de a fi în centrul atenţiei grupului sau a societăţii sau a celor apreciaţi, pentru unii este singura modalitate de a le atrage atenţia părinţilor. Nu este singura explicaţie, dar este prima identificată atunci când e vorba despre droguri de acest fel, cu efecte imediate foarte grave şi cu efecte necunoscute pe termen lung.
 
Unde se pot adresa cei care doresc să renunţe la consumarea acestui drog?
 
Din cele cunoscute de mine, există centre antidrog în fiecare oraş mare, poate publicaţia dumneavoastră are mai multe date şi le poate oferi cititorilor. Din nefericire, pe linia asistenţei medicale de specialitate acest lucru este greu de făcut, neexistînd un centru special pentru combaterea dependenţelor în zona Dobrogea. Dar pentru că întrebarea lasă loc la recomandări nu neapărat oficiale, pot recomanda ca cei care doresc să renunţe la consumul de droguri în general să se adreseze iniţial propriilor familii.
 
Dacă eşti copil sau adolescent consumator şi realizezi că ai o problemă cu asta, cere sprijinul familiei, pentru că este prima care te poate ajuta prin cunoaşterea adevărului, oricât de dureros ar fi, şi oricâte neplăceri îţi poate cauza asta. De multe ori, aici este impedimentul principal, teama că familia ar putea afla. De cele mai multe ori părinţii află când copilul ajunge la spital în urma consumului şi a unor comportamente evidente care sugerează consumul, confirmate sau nu de analizele care se fac în serviciile de urgenţă. Foarte rar aceste ”accidente” conduc spre o internare de lungă durată în secţia de psihiatrie în scopul de a se face dezintoxicarea.
 
Apoi se pot adresa unui medic psihiatru care, după întreprinderea primelor măsuri care ţin de partea medicală, de ieşirea din criză, cel mai probabil va face o trimitere către un psihoterapeut. Dar familia sau mediul în care trăieşte consumatorul are cel mai important aport în susţinerea pe acest parcurs extrem de greu de renunţare la consum.
 
 Ce recomandaţi părinţilor care au în familie un tânăr consumator de droguri din categoria „zombie“ şi nu numai?
 
În primul rând să trateze ca pe o urgenţă acest capitol din viaţa familiei lor şi a copilului. Consumul ocazional al oricărui drog la vârste foarte mici constituie un pericol substanţial pentru comportamentul adictiv ulterior al adolescentului sau adultului. Tratarea ca urgenţă înseamnă asumarea unor responsabilităţi pe termen lung pentru părinţi, supraveghere, suport emoţional şi material pentru tratarea dependenţei. Înseamnă atenţie oferită, timp oferit, înţelegere şi dragoste. Simpla acuzare a celui care consumă droguri nu îl va ajuta să se lase de acest obicei.
 
Părinţii sau cei din jur trebuie să se alieze cu specialiştii implicaţi în tratarea copilului sau adolescentului, adică să facă o echipă, oricât de lung sau greu este acest drum. Aşa cum spuneam mai sus, procesul este unul de durată, în care recăderile sunt posibile oricând, acesta fiind punctul în care familiile cedează, nu mai văd nicio speranţă şi îşi retrag sprijinul. Odată depăşit acest prag, adică atunci când cel dependent vede că este în continuare susţinut şi când dă dovezi de slăbiciune, lucrurile pot merge către o vindecare de durată. Din păcate, şi în psihoterapie intervine momentul în care terapeutul simte că nu merge spre o rezolvare, că se învârte într-un cerc, rezultatele se lasă mult aşteptate şi, din instinct, e tentat să renunţe, nedorind să îşi asume un eşec. Terapia este una de durată şi cel mai des ne lovim de întrebarea ”dar cât să mai aşteptăm?”, întrebare la care nimeni nu are un răspuns, dar alternativa este una sumbră, aşa că nu putem răspunde decât „atât cât trebuie”.
 
Ce este o dependenţă? Ce se întâmplă la nivelul creierului celui care spune că nu mai poate trăi fără droguri?
 
Într-o explicaţie simplă, dependenţa este, după cum îi spune şi numele, imposibilitatea de a te simţi întreg în lipsa unui ”ceva”, fie că e substanţă (drog, alcool, medicament), persoană sau comportament (jocurile de noroc). Unele alterează biochimia cerebrală, de aceea suportul medical este absolut necesar, pentru evitarea sevrajelor, care în unele cazuri pot avea consecinţe grave.
 
Care sunt cele mai eficiente metode de prevenire a consumului/dependenţei de droguri?
 
Din partea societăţii, este necesar suportul şi nu aş vrea să sune asta ca un clişeu. Suport înseamnă să îi asculţi pe tineri atunci când vor ei să îţi spună ceva, nu neapărat prin vorbe, ci prin comportamente, care de cele mai multe ori ”vorbesc” mai mult decât discursurile. Ce vrea să spună un tânăr care ia ceva ce-i ”ia minţile”? Că realitatea este uneori greu de suportat, sau că viaţa lui nu are nimic interesant în ea. Copiii şi adolescenţii au nevoie de stimulări intelectuale, senzoriale, dacă nu le pot obţine din experienţele de zi cu zi, dacă părinţii nu le pun la îndemână instrumentele pentru ca aceste experienţe să aibă loc, unii copii se vor refugia în substanţe.
 
Din păcate, este foarte extins fenomenul minimalizării pericolelor pe care le presupune consumul drogurilor chiar ”uşoare” la vârste fragede, începând în unele cazuri de la 10-12 ani. În spaţiul mediatic apar persoane cu influenţă în rândul tinerilor care vorbesc despre dependenţa de droguri ca fiind mai mică sau cel mult comparabilă cu dependenţa de nicotină, alcool sau... zahăr. E vorba despre o lipsă de informaţie sau o înţelegere greşită a unor studii, dublată de ignoranţă şi uneori chiar rea voinţă, economic vorbind pentru unii dependenţa altora fiind chiar sursă de venituri.
 
Supravegherea atentă a copiilor este iar un element important în prevenţie. În ultimii ani, dorinţa părinţilor de a-şi vedea copiii independenţi vine la pachet cu un soi de abandon emoţional şi chiar fizic, pe care copilul îl poate înregistra într-o altă manieră decât prin cea a scopului părinţilor.