Celălalt trup ~ o nouă viaţă

Irina Lucia MIHALCA
 
Vuietul veşniciei, auzit noaptea, tăia timpul în două,
cobora din cer pe pământ, împungându-l ca un ac.

Calea lacrimilor suspină pe cer.
Iute ca privirea femeii, un sunet subţire
îndoi cerul-n lumină şi întuneric.

Dintr-o îndepărtată nostalgie, o tristă melodie
voia să cârpească viaţa
acolo unde sunetul o sfâşiase.

La stânga sunetului era noaptea,
la dreapta lui era ziua,

univers presărat cu picături de apă şi prezenturi.

Începând să respire, muzica se strecură prin labirint,
călcându-şi umbra plină de apă în Canalul Miracolelor.
Timpul femeii nu curge pe aceeaşi cale
cu timpul bărbatului,
spre celălalt trup.

Adevărul e în cuvânt, piatră şi apă,

un distih în oglindă - Milee dugento con sessanta sei
prin Surâsul Cybelei!

Între cer şi pământ, între El şi Ea, doar un timp!
Voalul a căzut, dând deoparte cioburile,
întunericul deveni lumină,
disperarea – speranţă,
durerea – bucurie,
depărtarea – simbioză,
singurătatea – întreg.
- Voi fi cu tine până la sfârşitul Timpului!

În palma ei atingerea literei-mamă ebraice Shin.
Îi citi sărutul:
Să fii fericită cât îţi stă în putinţă!

Călător în univers după sufletul stelar, spre noul acum,
sufletul încarcerat, eliberat de trup,
caută un strop de apă şi-un strop de timp,
înghiţind
din lacrimile Maicii Domnului
în secţiunea de aur a Timpului cu Veşnicia.
 
 
24 octombrie 2010