Lumea poeziilor Demostene Botez - Dăruire
Lumea poeziilor: Demostene Botez - Dăruire
13 Aug, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1825
Marime text
Omule, ce urci pe scheli mereu
Cărămizi, de dimineaţa până seara,
Cum aş vrea să-ţi port şi eu povara,
S-o-mpărţim - să nu-ţi mai fie greu!...
Omule, care-ai bătut la uşa mea
Gol şi flămând şi-aproape fără grai,
Ia-mi hrana mea şi cel din urmă strai
Şi bucură-te cât vei mai putea.
Omule, care-ai trecut pe lângă mine
Purtând tăcut dureri ce nu le spui,
Dacă-ai iubit durerea orişicui,
Dă-mi sarcina tăcerilor din tine.
Despre Demostene Botez
Demostene Botez a fost un scriitor și publicist român, academician și avocat. A practicat avocatura la Iași, iar din 1934, la București. După anul 1950, Demostene Botez a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.
A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva". Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viața românească", care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii „Munții”, premiat de Academia Română.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii