Irina Lucia Mihalca - Ca floarea de cireş în lună plină

 Lumina s-a născut, în templul liniştii,
 din pântecul Mamei Divine...
 
 Viaţa înseamnă destin
 în acea bulă de aer numită clipă,
 - mereu mai cerem un timp -
 iar cei din jur
 peisajele, decorul,
 fragmente, amintiri, reverii,
 crochiuri de nostalgii, uitări,
 scântei de lavă vulcanică
 ce ies din matriţa peliculei
 derulate pe un fundal alb,
 în labirintul vieţii.
 Un contrast de lumini şi umbre

 prin care-şi vor căuta sensurile,
 întâmplări stârnite de adierea sorţii,
 în realitatea unui
 "nimic nu este întâmplător"!
 Iartă şi mergi mai departe,
 nu te opri, evoluţia asta înseamnă,
 mergi înainte,
 un nou cerc de lumină te-aşteaptă!
 

 Spiritul poate să accepte provocările
 sau, doar, să se opună lor,
 asemeni bujorilor roşii şi galbeni,
 ce ies în evidenţă, în briza vântului,
 din aceeaşi tulpină,
 rubine
 din picăturile inimilor însângerate
 ale celor care-au trecut pe-acolo.
 Un conflict intern
 prin care soarele învinge în culoarea lor.
 
 Un om şi o femeie dorită de om...
 O şoaptă-i iubirea lor,
 ca floarea de cireş în lună plină,
 o şoaptă din irizările începutului
 în sufletele ce se caută,
 frânturi prin care totul se contopeşte!
 Un diamant ce vine din moarte
 şi merge în lumină,
 o noua vedere
 din cântul sufletului nostru,
 o cheie prin care
 primim toate darurile lăuntrice.

sursa foto: timpul.md