Irina Lucia MIHALCA - Cum vin toate acum…

Cum vin toate acum…

 
Irina Lucia MIHALCA
 
 Cum vin toate acum!
 Cât de mult doare simplitatea
 ce nu poate fi tradusă exact! 
 O floare aşteaptă să-nflorească,
 cuvântul nu a ieşit din matcă.
 Deşi străluceşte nu o vezi.
 
 Melodioasă ca un izvor este vocea ei,
 dacă nu-i prinzi firul bine
 se poate rupe pe emoţie!
 Ai învăţat-o să plângă şi o topeşti,
 ai învăţat-o să plângă şi-acum te bucuri.

 - Aici este diferenţa
 şi marea asemănare, draga mea! 
 Dac-am putea reţine emoţiile
 am fi cei mai bogaţi oameni,
 dar ele sunt ca penele desprinse
 din penajul unei păsări!
 
 Cândva i-ai spus: - Ştii ce găsesc în tine, iubito?
 O inocentă maturitate! Timpul trece şi tu te verşi,

 la fel de repede, spre râul acela mare.
 Sufletul tău se uită pe marginea lui cum curge.
 Iubesc inocenta maturitate; 
 văd simplitatea ce n-o poate nimeni opri. 
 Să atingi toate treptele! Nu există limite!
 Iubeşte, îndrăzneşte, cântă, slăveşte! 
 
 Iluzile sunt ale noastre, ale tuturor!
 O trecere prin lume, un semn de carte,
 amurguri, trăiri, neastâmpăr,
 surplus de căutări, emoţii,
 atingeri, doruri, tăceri,
 amintiri scăldate
 în lumina dată şi primită,
 şi-n toate găsim omul,
 şi-n ce poate, şi-n ce nu poate!
 
 Mă gândesc la valoarea ultimei înghiţituri
 dintr-un pahar ce fusese plin cândva.
 Oare ne grăbim?
 Iubirea nu are distanţe.
 Când îţi place licoarea, sorbi cu plăcere.
 Nu ştim să ne oprim!
 Când suntem strâmtoraţi
 strecurăm ultima picătură? 
 Poezia nu trebuie să dispară!