Irina Lucia Mihalca - Dacă astăzi pământul...

 - Dacă astăzi pământul s-ar topi aş lua
 un îngeraş imaculat de zăpadă,
 un pisoi cu ochelari aburiţi
 care m-ar întreba "când?”,
 câteva clipe magice şi lumina,
 lumina aceea care-ţi cădea pe chip,
 ameţindu-ne; şi încă ceva,
 aş da mulţi din anii mei
 şi zău de mi-ar păsa
 de-ar fi adăugaţi în contul tău! - îmi spui.
 Din molozul alabastru al durerii,
 în ritmul ploii,
 flori albe şi roşii au ieşit la lumină,
 amurguri electrizante se târăsc
 din buza prăpăstiilor în tonuri

 de-amară agonie şi extaz,
 ca mâinile tale gata să mă întâmpine.
 
 Căutătorule de infinit, încorsetat
 ca-ntr-o celulă, undeva te vei regăsi!
 Aici se sfârşeşte lumea
 şi tot aici începe - fragilă şi delicată -,
 avem mărginitul în faţă şi nemărginirea în noi!
 - Mi-e frică cât eşti de frumoasă,

 adânc ascunsă în mine, o lumină dulce,
 o speranţă neaşteptată, un zâmbet şăgalnic!
 Făcută eşti pentru o lume mai bună,
 nu am decât un zbucium interior,
 pasiuni nemăsurate şi-o viaţă
 ce mă desface mereu în bucăţi!
 
 Prin procesiunea echinocţiului de primăvară,
 la căderea nopţii treci dincolo de oglindă,
 e locul unde m-ai sărutat prima dată,
 ameţindu-ne, ca pe o Carte Sfântă m-ai citit,
 topindu-se, imaginile dispar în noi
 şi-acolo prind culori de sărbătoare.
 - Da, iubito, chiar dacă
 n-am mai vorbi o secundă,
 firul nostru nu s-ar putea destrăma,
 e vorba de o regăsire magică
 într-un timp dificil, poate prea tîrziu,
 suflete rătăcite şi regăsite aici,
 tu n-ai nicio vină, vina e a mea,
 m-am îndrăgostit de tine,
 divină iubire răscolitoare
 şi liniştitoare în acelaşi timp!
 
 - De n-ai fi tu, n-aş fi descoperit nimic!
 Copilă dulce, inocentă, lângă tine
 a înflorit o zi din adolescenţa mea visată,
 un drum s-a conturat înaintea mea,
 mi-ai deschis inima, dilatând-o,
 aripile ei ascunse s-au întins
 prin puterea de a iubi pentru eternitate,
 îndrăznesc, acum, fără ezitare, schimbarea
 oricărei limite şi-oricărei noi poveşti!