Irina Lucia Mihalca - Sunetul unic
Irina Lucia Mihalca - Sunetul unic
12 Nov, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2309
Marime text
În vârtejul vieţii, amestecul straniu
de bine şi rău, aparent deşart,
doar Absolutul este deplin, eliberându-se.
Pe pereţii templului dansează
spectre terifiante, ridic felinarul,
în adierea vântului, doar umbrele goale.
Continui să merg pe marginea
prăpastiei de lumină,
un cer lichid cade printre pietrele arse,
sunete plăcute urcă în soare,
gheţarii muntelui
schimbă pietrele în nestemate,
deşertul se-nalţă foc şi culoare,
iar apa înfloreşte singurătatea.
Inima mea,
o lume de vise străvezii
cu lumini de poveste
şi reflectări tulburătoare,
abisul unde lupta nu încetează o clipă
şi unde durerea nu poate striga
în acest tărâm al tăcerii.
Sub argintul razelor lunii,
adorm în braţele tale,
în timp ce stelele cad ca roua din cer,
adăpostul în care zorii se-nchid
până dragostea
ne surâde la ruperea unei noi zile,
o filă strălucitoare
din cartea deschisă a memoriei.
Cercurile muzicii ne-nconjoară,
în noi e muzica, o putem coborî de înţelegem asta,
aştept, simt şi las acum să-mi apară
sunetul unic.
de bine şi rău, aparent deşart,
doar Absolutul este deplin, eliberându-se.
Pe pereţii templului dansează
spectre terifiante, ridic felinarul,
în adierea vântului, doar umbrele goale.
Continui să merg pe marginea
prăpastiei de lumină,
un cer lichid cade printre pietrele arse,
sunete plăcute urcă în soare,
gheţarii muntelui
schimbă pietrele în nestemate,
deşertul se-nalţă foc şi culoare,
iar apa înfloreşte singurătatea.
Inima mea,
o lume de vise străvezii
cu lumini de poveste
şi reflectări tulburătoare,
abisul unde lupta nu încetează o clipă
şi unde durerea nu poate striga
în acest tărâm al tăcerii.
Sub argintul razelor lunii,
adorm în braţele tale,
în timp ce stelele cad ca roua din cer,
adăpostul în care zorii se-nchid
până dragostea
ne surâde la ruperea unei noi zile,
o filă strălucitoare
din cartea deschisă a memoriei.
Cercurile muzicii ne-nconjoară,
în noi e muzica, o putem coborî de înţelegem asta,
aştept, simt şi las acum să-mi apară
sunetul unic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii