Irina Lucia Mihalca - Sunetul unic

 În vârtejul vieţii, amestecul straniu
 de bine şi rău, aparent deşart,
 doar Absolutul este deplin, eliberându-se.
 
 Pe pereţii templului dansează
 spectre terifiante, ridic felinarul,
 în adierea vântului, doar umbrele goale.
 
 Continui să merg pe marginea
 prăpastiei de lumină,
 un cer lichid cade printre pietrele arse,
 sunete plăcute urcă în soare,
 gheţarii muntelui
 schimbă pietrele în nestemate,
 deşertul se-nalţă foc şi culoare,

 iar apa înfloreşte singurătatea.
 
 Inima mea,
 o lume de vise străvezii
 cu lumini de poveste
 şi reflectări tulburătoare,
 abisul unde lupta nu încetează o clipă
 şi unde durerea nu poate striga
 în acest tărâm al tăcerii.

 
 Sub argintul razelor lunii,
 adorm în braţele tale,
 în timp ce stelele cad ca roua din cer,
 adăpostul în care zorii se-nchid
 până dragostea
 ne surâde la ruperea unei noi zile,
 o filă strălucitoare
 din cartea deschisă a memoriei.
 
 Cercurile muzicii ne-nconjoară,
 în noi e muzica, o putem coborî de înţelegem asta,
 aştept, simt şi las acum să-mi apară
 sunetul unic.