Irina Lucia Mihalca - Tot mai singur în cerc

Cavalerule semit,
nicicând nu l-ai învins pe Allah,
ştiu, pe oameni întotdeauna,
pustiit de ultimul gând, singur eşti acum,
certându-te cu demiurgul.
De ce strigi? Ţipătul nu te mai sperie,
plângi, lacrima ta va înflori acest măr uscat.
 
Tot mai singur în cerc când afli
că nici uitarea
nu poate şterge sângele minciunii,
când drumul se-afundă-n coloane de păpădii,
despici misterul cerului cu sabia-ţi lucitoare.
 
Iată visele tale inutile, ca o agendă uitată în tren,

şi morţii tăi dragi mângâindu-te pe frunte,
şi tu, tânăr şi fericit, aşteptând o nouă clipă.
 
O linişte albă îţi umple sufletul,
ca zâmbetul meu ce-ţi alină rănile,
acolo unde Moarte nu este, doar Iubirea-Durere...