Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:56 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea Poeziilor Lucian Blaga – Trezire (audio)

ro

07 Mar, 2015 00:00 2609 Marime text
Mocneşte copacul. Martie sună.
Albinele-n faguri adună
şi-amestecă învierea
ceara şi mierea.
 
Nehotărît între două hotare,
cu vine trimise subt şapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.
 
Copacul meu.
Vîntul îl scutură. Martie sună.
Cîte puteri sînt, se leagă-mpreună,
din greul fiinţei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumnezeiască.
 
Cine vîntură de pe muncel
atît lumină peste el?
 
Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?

 
Despre Lucian Blaga
 
Născut în anul 1895, lângă Sebeş, Lucian Blaga a fost o personalitate impunătoare a culturii interbelice. Blaga a urmat Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov şi cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea, pe care le-a finalizat în anul 1917. De asemenea, la Universitatea din Viena a obţinut titlul de doctor în filosofie, unde a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care i-a devenit soţie. În anul 1910, în paginile ziarului „Tribuna”, Lucian Blaga a debutat cu poezia „Pe ţărm”. Prima sa dramă, „Zamolxe”, publicată în ziarul „Voinţa”, a fost premiată de Universitatea din Cluj. În decursul vieţii, a fost redactor la ziarele „Voinţa” şi „Patria”, precum şi colaborator permanent la publicaţiile „Gândirea”, „Adevărul literar şi artistic” şi „Cuvântul”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii