Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:34 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Ninsoare de frunze şi-o floare mare sângerie

ro

31 Jan, 2015 00:00 1403 Marime text


Grăbită, păşea frumos, duios,
ca timpul trecea prin aer,
un vaier nedesluşit în urma ei se auzea,
poate era Ea, iubirea ta,
indiferent de realităţile apărute,
iar tu, necunoscutul care
o citeşti ca pe-o nouă pagină.
Scriem spre aduceri aminte,
în urma lăsăm toate astea,
scrisul nu pleacă şi nici nu rămâne,
frunzele nu pleacă niciunde,
nici noi nu avem altă destinaţie,
doar suntem, aşa cum ţi-am spus.

Durerea poate să nască atâta frumuseţe
sau nu e vorba de ea, ci de noi aici?
Cum poţi fi aşa, iubito?
Trăieşti în lumi pe care doar îngerii
le cunosc, tu, înger sublim!
Cu adierea prezenţei tale
mă uimeşti mereu.
Ai ceva din frumuseţea cerului
ce sclipeşte doar în inima ta,

iubesc toate părţile din tine,
eu sunt aşa cum sunt, însă la tine
izvoarele sunt vii şi tot mai curate.

.......................................................

Mă-ntrebi ce caut, nu ştiu de caut ceva anume,
tot ceea ce caut este în mine, în locul acela fără timp.
Cântecul tău risipeşte flori în formă de stea,
o respiraţie, o privire, un cuvânt te pot răni.
Încăpăţânat ca o pală de vânt
ai plâns atunci când nu-nţelegeai,
dar, mai ales, ai plâns
atunci când
cel drag nu a mai fost lângă tine.
Plutea în suferinţele tale
din temeri, îndoieli, răni, intense emoţii,
roua izvorâtă din noi,
apa care ne spală reflexia cerului
- ce este sus este şi jos -. De multe ori ai plâns.
Tăinuind pacea universului mă aştepţi,
binecuvântând lumina unei noi zilei
ce trece prin ramurile copacilor
asemeni unui cântec şoptit.
Liniile din palma ta mă urmăresc,
credinţa e-un drum pe ape sau prin furtună.
Eliberează-te şi lasă să curgă
toate lacrimile în mâinile divine!
În tine văd copilul - joie de vivre -,
lumină, zâmbet, frumuseţe.

Clipe fugare scaldă ţărmul amintirilor,
de la un capăt la altul suntem tot noi,
tu şi cel care te conduce.
Până la urmă ce alegem, este ceva de ales?
E doar trăire pură, nimic altceva!
Strat după strat se strânge,
se extinde armonic
şi-apoi revine pliată-n acelaşi punct.
Eşti fericit mereu şi mereu,
eşti trist mereu şi mereu,
şi tot tu eşti mereu şi mereu,
un om după chipul
şi asemănarea celui veşnic
prin izvorul ce curge din tine.
Limitele nu sunt făcute
pentru a te descrie,
ziua şi noaptea sunt ale tale,
la fel şi dimineţile, şi serile,
sclipirea ta e mai vie ca ziua la amiază.
Cu cine voi putea
să te compar
când din tine se desfac lumile?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii