Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?

Nici când renunţi nu are cum

pentru că altul se-nalţă

şi cade la fel, uitând cine eşti.

- Nec plus ultra -

Câtă iubire purtăm în noi!

Cu ea am scris pe cer, pe ape,

pe stânci, pe trepte,

în slove, în trupuri şi-n inimi.

Acum şi aici suntem

doar noi şi cerul albastru!

Vocea ta a rămas ascunsă undeva

în cele mai adânci cute

ale sufletului meu.

Zborul tău pe buzele mele!

Simţi sărutul meu cum se plimbă

peste tot trupul, îl cuprind,

m-ameţeşte şi mă smulge,

aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

Păstrează un singur adevăr:

prin mine-ai găsit calea spre tine!

Acolo, o stea îţi spunea:

fiecare clipă

trebuie trăită cu intensitatea ei.

O altă voce îţi şoptea:

se naşte un schimb delicat, limpede,

ce-adie peste tot trupul

cu fiecare atingere de matase,

cu fiecare vibraţie, respiraţie şi freamăt,

cu fiecare revărsare de har,

aşa vom fi mereu:

mai fascinaţi de tot ce suntem,

contopiţi cu absolutul.

Ne-am cunoscut

în acea atingere a infinitului,

ne căutam de atâtea vieţi,

prin noi

curge zborul vieţii

acolo unde lumea s-a aprins.