Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Lucian Blaga – Amurg de toamnă

ro

01 Sep, 2014 00:00 5060 Marime text



Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.


O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o raza de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.

Despre Lucian Blaga

Născut în anul 1895, lângă Sebeş, Lucian Blaga a fost o personalitate impunătoare a culturii interbelice.
Blaga a urmat Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov şi cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea, pe care le-a finalizat în anul 1917. De asemenea, la Universitatea din Viena a obţinut titlul de doctor în filosofie, unde o cunoaşte pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soţie.


În anul 1910, în paginile ziarului „Tribuna”, Blaga a debutat cu poezia „Pe ţărm”. Prima sa dramă, „Zamolxe”, publicată în ziarul „Voinţa”, a fost premiată de Universitatea din Cluj. În decursul vieţii, a fost redactor la ziarele „Voinţa” şi „Patria”, precum şi colaborator permanent la publicaţiile „Gândirea”, „Adevărul literar şi artistic” şi „Cuvântul”.

În 1937, este ales membru al Academiei Române, iar în 1956, este propus de Rosa del Conte şi criticul Basil Munteanu pentru a primi premiul Nobel pentru Literatură, deşi ideea a pornit de la Mircea Eliade. Autorităţile comuniste nu au sprijinit astfel de gesturi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii