Lumea poeziilor Lumină-n veşnicie - Irina Lucia MIHALCA

Lumină-n veşnicie

 
 
Irina Lucia MIHALCA
 
Suntem călători pe cont propriu,
trenul pornit în călătoria
descoperirii de sine,
adunând toate sunetele împrăştiate,
acea uimire a deschiderii ochilor
şi provocării simţurilor,
abur nediminuat la marginea prăpastiei.
 
La un moment dat,
fiecare înoată în propria durere,
calcinându-şi mlaştinile,

uscându-le la soare,
lăsându-le să se-albească
de trecut, de prezent,
căci viaţa, acea moarte deghizată,
singurul gardian al inscripţiei votive,
nu te-atinge
cu primul şi ultimul sunet,
nu eliberează, nu aşteaptă ceva,
niciun apel

nu sună în ultima secundă,
un vis rulând fără ţintă, fără direcţie.
 
La final, nicio prăpastie
nu este căscată,
poate, doar, un punct închis,
nicio oboseală parcursă,
poate un alt relief,
nicio durere nu mai este,
nimic, nimic, numai cuvinte moarte.
 
Ultimul sărut
se concentrează pe un cuvânt,
pendulul se leagănă impasibil,
crescând tempoul de cursă lungă,
prin durerile naşterii de frunze moarte.
 
O şansă există,
ruga pentru răscumpărare,
aşteaptând cerul
să ţi se deschidă-n inimă,
să-nvie stelele moarte,
să reaprindă focul
cu flăcările contopite
de flacăra stelei ce arde-n noi,
lumina ei, lumina ta,
doar o lumină, Lumină-n veşnicie.