Lumea poeziilor Marin Sorescu – Am zărit lumină
Lumea poeziilor: Marin Sorescu – Am zărit lumină
07 Oct, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3340
Marime text
Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?
Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.
O cafea neagră voi servi, totuşi.
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.
Despre Marin Sorescu
La vârsta de 28 de ani, Marin Sorescu a debutat cu volumul de parodii „Singur printre poeţi”. O figură marcantă a poeziei româneşti, în 1966, este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Poeme”. De asemenea, în anii 1968 şi 1970, Marin Sorescu a obţinut Premiul Academiei Române, iar în 1983, Premiul Herder, acordat pentru întreaga activitate de către Universitatea din Viena.
Printre cele mai cunoscute volume se numără „Tuşiţi” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii