Lumea poeziilor Mihai Eminescu – Când amintirile...

Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.


A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,


Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani, într-o familie numeroasă, fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai lui Gheorghe şi ai Ralucăi Eminovici. Eminescu termină şcoala primară cu rezultate bune şi urmează liceul german din Cernăuţi.
Debutează cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” (1866). Studiază, pentru o perioadă, la Universitatea din Viena, oraşul unde o va cunoaşte pe Veronica Micle. Între timp, publică numeroase poezii, cum ar fi „Venere şi Madonă”, sau basmul „Făt-Frumos din lacrimă”.
În 1877, se mută la Bucureşti şi este numit redactor-şef la ziarul „Timpul”, unde va desfăşura o activitate publicistică remarcabilă. În această perioadă, scrie „Luceafărul” şi seria „Scrisorilor”. În 1883, apare volumul „Poezii", singurul publicat în timpul vieţii, cu o prefaţă scrisă de Titu Maiorescu.
Pe 15 iunie 1889, Mihai Eminescu se stinge din viaţă, în casa de sănătate a doctorului Şuţu. În buzunarul de la haina pe care o purta în momentul morţii, se aflau, scrise de mână, poeziile „Viaţa” şi „Stele în cer”.