Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:59 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Nichita Stănescu – Leoaică tânără, iubirea

ro

06 Nov, 2014 00:00 4014 Marime text
Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.
 
Si deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.
 
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene
înca-o vreme,
şi-înca-o vreme.

Despre Nichita Stănescu

Născut în anul 1933, la Ploieşti, Nichita Stănescu este unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut literatura română. El obişnuia să spună despre limba română că este „Dumnezeiesc de frumoasă”.
O mare parte a criticii literare l-a considerat pe Stănescu un poet de o profunzime şi intensitate remarcabile. În decursul vieţii, scriitorul a fost distins cu numeroase premii, dintre acestea amintim Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii „O viziune a sentimentelor”, Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii „Opera Magna”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii