Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Nina Cassian – Halucinaţie intenţionată

ro

23 Oct, 2014 00:00 5344 Marime text



Despre Nina Cassian

De o eleganţă ieşită din comun şi de o mare sensibilitate, poeta Nina Cassian s-a născut într-o familie de origine evreiască, în anul 1924, la Galaţi. Primele încercări literare ale Ninei sunt încurajate de Tudor Arghezi şi Ion Barbu. În anul 1947, debutează editorial cu volumul de versuri suprarealiste „La scara 1/1”. Ulterior, în paralel cu poeziile, scrie şi literatură pentru copii, atrasă de posibilităţile evadării în fantezie, precum şi două volume de proză, scrise la persoana întâi.

În decursul vieţii, a tradus opere remarcabile scrise de Shakespeare, Bertolt Brecht, Paul Celan. De asemenea, a scris peste 50 de cărţi de poezie, eseuri şi proză. În anul 1969, i-a fost decernat Premiul Uniunii Scriitorilor din România. În timp ce se afla în Statele Unite pentru a susţine un curs la Universitatea din New York, după aflarea veştii că unul dintre bunii săi prieteni, Gheorghe Ursu, a fost arestat şi ucis în închisorile Securităţii, decide să nu se mai întoarcă în ţară. Imediat, apartamentul ei din România a fost confiscat, iar cărțile sale au fost interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceauşescu.

După ce şi-a trăit viaţa sub semnul poeziei, în luna aprilie a acestui an, scriitoarea s-a stins din viaţă, la vârsta de 89 de ani, în locuinţa ei din New York, în urma unui stop cardiac.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii