Lumea poeziilor Nichita Stănescu - Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.

Eu stăteam la o margine-a orei,

tu - la cealaltă,

ca două toarte de amforă.

Numai cuvintele zburau între noi,

înainte şi înapoi.

Vârtejul lor putea fi aproape zărit,

şi deodată,

îmi lăsam un genunchi,

iar cotul mi-înfigeam în pământ,

numai ca să privesc iarba-nclinată

de căderea vreunui cuvânt,

ca pe sub laba unui leu alergând.

Cuvintele se roteau, se roteau între noi,

înainte şi înapoi,

şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât

repetau, într-un vârtej aproape văzut,

structura materiei, de la-nceput.

Născut pe 31 martie 1933, la Ploieşti, Nichita Stănescu este unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o numea „Dumnezeiesc de frumoasă”.

 

O mare parte a criticii literare l-a considerat pe Stănescu un poet de o profunzime şi intensitate remarcabile. În decursul vieţii, scriitorul a fost distins cu numeroase premii, dintre acestea amintim Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii „O viziune a sentimentelor”, Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii „Opera Magna”.