Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:24 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea Poeziilor Nichita Stănescu – Rugăciune

ro

11 Apr, 2015 00:00 4027 Marime text
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa 
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi. 


Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.
 
Despre Nichita Stănescu

Născut în anul 1933, la Ploieşti, Nichita Stănescu este unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o numea „Dumnezeiesc de frumoasă”.


O mare parte a criticii literare l-a considerat pe Stănescu un poet de o profunzime şi intensitate remarcabile. În decursul vieţii, scriitorul a fost distins cu numeroase premii, dintre acestea amintim Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii „O viziune a sentimentelor”, Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii „Opera Magna”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii