Pasăre de Foc este iubirea... - Irina Lucia MIHALCA

Pasăre de Foc este iubirea...
 
Irina Lucia MIHALCA
 
Pasăre de Foc este iubirea stăvilită,
cea cu aripile aurii ca o mie de luminiţe,
cea cu ochii sclipitori ca de cristal,
cea care nu-şi dăruie cântecul inimii
decât primăverii din ea!
 
Eşti steaua care-şi află cerul!
Sub lună, domol coborâm împreună.
Când apele curgătoare stau
– o clipă doar – ne întâlnim cu noi!
Alergăm în viteză, ţi-e dragă clipa,

repede, departe te poartă,
cu picături de cer plouă în noapte.
Simţi o rupere, o sfâşiere!
În pădurea dorului, murmurul frunzelor
îţi dezvăluie veşnic iubirea neschimbată.
 
O! Amintire din urmă, un punct e viaţa,
neînsemnate vieţi punctiforme!
O! Spaţiu necuprins!

Îmbrăţişăm cuvintele, cuvinte nerostite,
cuvinte ce ne străpung tăceri.
Întâlniri aievea,
veniri nepetrecute, plecări,
şoapte dintr-un timp în care ne-am pierdut.
Cuvinte călătoare închise în gânduri,
intrate prin norii ce plutesc către un necunoscut...
 
Atragem cuvinte care vor sparge barierele timpului,
într-o adâncă tăcere vor rămâne
în ţesătura inimii topite. Ameţitoare tăcere!
Prin semnele cuvintelor strecurate în noi
ne regăsim un anotimp, o veşnicie...
 
Prin sarea mării doar sunetul propagă ecoul,
Îndelung porţi imagini gravate în tine
fără să ştii ce să faci cu ele.
Trebuie să străbaţi imensitatea cerului interior.
 
– Uită-te în palmă, o să vezi lumea ta prin liniile ei!
Multe doruri, multe cărări o să vezi,
dacă le cauţi le vei străbate!
Călătoriile inimii, călătoriile sufletului
– imagine în altă oglindă, oglindire după oglindire, la infinit...
 
Un vis dintr-un alt vis în care visăm că visăm!
Spărgând oglinda, doar moartea îl va trezi pe visător! 
În căutarea unui sens care ni se relevă odată cu destinul
trecem prin viaţă. Pentru a-l descifra ne cufundăm
în fântâna de aur a prezentului. Un dans să fii!
 
– Ai vreme, te-aşteaptă atâtea! E doar neliniştea
dinaintea înfloririi.
În zori îţi vei primi medalia – roua de pe flori!
O, flori de nu-mă-uita, icoane ale tăcerii, doar ele vorbesc!
Nicăieri nu ajungem,
nesfarşită e viaţa, sosirea e doar o moarte.
Fără pauze, viaţă după viaţă,
la infinit se mişcă roata Timpului...
 
Ar fi bine dacă s-ar scrie poeme pe pietre!
Multe s-au scris, multe îşi aşteaptă descifrarea
pe drumurile pierdute pe axa Timpului!  
Niciodată n-ai să mă pierzi, niciodată n-am să te pierd,
trăim unul în altul prin tot
ce am simţit împreună – un întreg univers –.