Poem nocturn

În aşteptarea vântului
am adormit pe malul râului.
Pe apă, la vale, pluteau frunze îngălbenite,
risipind, în jur, cântul iubirii
- lumina îngheţa în trupul meu -
Ce a plecat spre cer 
nu era visul, nu era luna.
 
– Un nou născut este sufletul pe pământ,
Cel ce poate să găsească
urmele unui alt timp îşi va căuta
şi sufletul pereche, corespondentul trăirilor!
Păşim pe urmele lor,
păstrând memoria tuturor clipelor.

 
În aşteptarea vântului
noaptea aceasta va şti să tacă.
O noapte tristă ne leagă
de lumea asta, de lumea altor lumi. 
Cu urechea lipită de pământ
asculţi ce doruri
ne-au rămas necântate de vânt,
din alte lumi tăcerea

în noi va rostogoli 
amprente pierdute prin timpuri...
 
– Pe unda sufletelor pereche
umbrele sunt îngerii, când ele nu mai sunt,
sufletele îşi caută alţi timpi.
Mult prea târziu vom vedea mâine
când ne vom trezi de cealaltă parte a lunii!
 
Unde se află casa inimii noastre,
unde priveşti tu, iubitule?
În marea de smarald a ochilor tăi 
vor înota dorurile mele
şi-odată cu ele coloana de vise,
iar eu, adânc mă voi arunca-n tăcere,
acolo unde
pasărea cu aripi de aur
tânguitor îşi va cânta dragostea
în ultimul ei cântec...

Irina Lucia Mihalca