Poezia zilei Congruența amintirilor – Irina Lucia Mihalca

 Pe drumul tău te lovești de aceiași pereți, uneori fluizi, uneori volatili.
 Alergi printre anii trecuți din care răsar laolaltă vagi semne.
 Firul de lână al ghemului găsit te conduce  
 spre o poveste nouă,
 fascinantă, străină de tine.
 Rupi plasa de gânduri nerăbdătoare,
 ce te-nconjoară misterios, gonind spre nicăieri, 
 dincolo de spirala asta mișcătoare.
 Limbile ceasului se dau înapoi.
 Pătrunzi în peisajul imens al tăcerii tale,
 dinainte de timp.
 Dincolo de materie, pășești, ca un ascet,
 în liniștea aceea orbitoare.
 În pustiul găsit întâmpini viitorul 

 în lumina ce are nevoie
 de altcineva ca să se reflecte.
 Treci de un gardian plictisit și de un indicator minuscul.
 În contururi clare citești: “Numai timpul prezent există”.
 
 Încotro alergi?
 Claritatea aceasta a lucrurilor te uimește.
 
 Timpul migrează în amintiri fragile din care

 desprindem
 resturi decupate, împrăștiate,
 prăbușite în dezordine sau pierdute, 
 o imagine ce durează mai mult sau mai puțin,
 fragmente estompate care gravitează,
 lipindu-se de tot ce găsesc, 
 oprindu-se, la întâmplare, 
 asupra unui moment sau altul.
 
 La colțul străzii te aștepta ea, senină și zâmbitoare. 
 Privind-o, bucăți din tine, ce nu credeai să existe, 
 te ardeau, te sfâșiau. 
 Ca o promisiune, 
 totul tânjea 
 a atingere, a împlinire, a iubire.