Poezia zilei Două aripi în zborul spre lumină

Două aripi în zborul spre lumină

 
Irina Lucia Mihalca
 
 Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele,
 dar ele privesc, la noi, vreodată? 
 Cu tine se-ntâmplă ceva, o viaţă de om! 
 
 Înalţă-mă până la stele, iubitule, 
 vino în oglinda interioară  
 din palatul viselor noastre!
 Ne vom regăsi
 prin ce vei simţi să-mi dăruieşti, 
 prin tot ce-mi vei trezi.
 Mă doare visul nostru!
 

 Pătrunde-n mine şi-n unda vibraţiei
 fiecărui gând, cuvânt şi-atingere,
 muşcând până la sânge
 din ţesutul sentimentului,
 acolo unde
 nu mai există distanţă
 şi curgerea timpului 
 care să rănească,
 umbrind

 acel spaţiu nesfârşit
din armonia universului
 în care două stele se contopesc, 
 împletindu-se
 în veşnicia unei lumini line,
 iubirea sacră,
 liberă şi eliberatoare, 
 devenind nemuritori.
 
 Prin fiecare elegie
 - metamorfoza simţirilor noastre -
 ai regăsit un râu care-a curs şi curge,
 chiar dacă printr-un timp al durerii.
 Dacă măcar pentru un moment
 ţi-au hrănit sufletul, îmi este de-ajuns! 
 
 - Prin atingere şi-adâncă simţire
 - un măr aruncat în faţa
 unei femei devoalate... ai muşcat mărul -,
 tu, raza mea divină,
 iubirea ni s-a deschis
 şi-odată cu ea dorinţa de sublim,
 chiar dacă
 starea vremii ne mai indică
 ceva nebuloase prin care-ţi înghiţi trăirile.
 
 Fără cuvinte şi reacţii mă laşi,
 Înfloreşte-mă cu suflul iubirii tale,
 două aripi în zborul
 spre lumina visului din noi,
 tu o aripă,
 eu a doua aripă, 
 îmbrăţişând etern întreaga lume!