Poezia zilei O taină începută - Irina Lucia Mihalca
Poezia zilei: O taină începută - Irina Lucia Mihalca
30 Jan, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2467
Marime text
O taină începută
Totul a început cu o privire
și zâmbetul tău cald - reacții spontane,
pași risipiți
prin frunzișul pământului.
Emoția ta și-a mea, abia desprinse de izvor,
sunt una, doar.
Suave accente se rostogolesc,
candele aprinse,
pacea și liniștea clipei.
O muzică siderală, seducătoare,
coboară în clarul ființei,
în note balsamice, în ritmuri călătoare,
în acorduri luxuriante.
O lume nouă ni se-nveșmântă
în sunet și lumină.
Gânduri în zbor, cuvinte dulci, năucitoare,
clipe captive palpită în delir
și dau năvală
în sinele deplin,
dinspre început
înspre căutarea noastră.
Atingeri de mătase, stranii, fremătătoare,
ne tulbură, ne-mprăștie,
ne înfioară,
ne-nfloresc.
În fiecare
vrem să ne-afundăm.
În ochii tăi cei limpezi, din pulbere de stele,
pătrund adânc, mă înfășor.
O vrajă mă doboară.
Un dor fără de leac!
Inima ta irumpe:
- Te iubesc, minunea mea!
15 septembrie 2017
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii