Poezia zilei Peregrinul - Irina Lucia Mihalca

Peregrinul

 
 În fiecare zi te învelești cu adevărul clipei, 
 un adevăr ce te oprește în loc
 până la suspinul ce irumpe în spirală, 
 din trupurile incandescente, 
 a veșnică primăvară, 
 a floare de cireș.
 
 Doar valul uriaș înfruntă malul, 
 cu timpul va dispărea. 
 Uiți să înaintezi, uneori. Stoluri de păsări vin și pleacă.
 Un cântec refuză să moară în valea perindării,
 printre nori și asfințituri.
 Fiecare clipă 
 îți pare un dar ceresc.

 
 În prag de înserare, cu privirea deshămată,
 prin lumina cernută, toate se îndepărtează în convulsii,
 lumea trece pe lângă tine, 
 bucuria alunecă pe verticală, încetul cu încetul,
 adânc și mai adânc se frânge 
 și se răsfrânge 
 din cerul infinit al inimii, 
 până îți înflorește 

 trandafirul împietrit în clipă devenirii
 cu rădăcinile întinse a chemare mistuitoare
 peste trupul prăbușit între ele.
 
 Călător inevitabil prin înăuntrul propriu,
 în drumul tău, clipele se prind în hore difuze, 
 purtate de colo-colo,
 în ascunzișul lor, ca-ntr-un vis, 
 la marginea tăcerii, 
 cu privirile agățate de luciri de stele, 
 în cadența respirației treci de opriri, de popasuri,
 în urmă lași peisaje, întâmplări, borne
 - ireversibilă metamorfoză, 
 un rost în toate întrezărești.
 
 Cu nostalgia trecerii, intens guști fiecare mâine,
 în învelișul unui viitor ieri.
 Ah, Doamne!  Ce minune ai făcut!
 Ce dar minunat mi-ai trimis!
 
26 octombrie 2017