Poezia zilei Sunetul perfect - Irina Lucia Mihalca

Sunetul perfect 
 
 O lacrimă a cerului a picurat în noapte.
 Tăcere şi iarăşi tăcere.
 O stea a căzut 
 în vâltoarea adâncurilor.
 
 În Noul Timp nu mai există niciun voal.
 Din ciclul etern, în jocul secundar,
 o graniţă relativă există,
 cobori câteva trepte 
 şi vezi chipuri multiple.
 Umbrele se cern ca prin sită,
 întâlnirile sunt grele, ne leagă.
 Cu aripi străvezii, suferinţa

 şi teama s-au stins,
 topindu-se,
 ca zăpada
 sub razele soarelui.
 Spre zorii strălucitori 
 uitarea a fost îndepărtată,
 aşa cum primăvara 
 departe şi-a scuturat florile.
 

 Prin Templul Păcii creat, 
 respiraţia divină
 curge
 în corpurile de lumină.
 
 Abandonaţi ritmului firesc al vieţii însăşi,
 păşeşti în lumină, culorile par mai vii.
 Asculţi murmurul stelelor.
 Mişcare diafană,
 prezentul este tot ceea ce este,
 totu-i mai clar, totul accepţi, ierţi,
 surâsul misterios sculptează un timp,
 captând realitatea în oglindă.
 
 Un timp al splendorii, amprentă a Sursei!
 În om, Dumnezeu se relevă.
 În puritatea inimii
 iubirea din noi se trezeşte, 
 se revarsă cu graţie,
 eliberându-ne.
 
 Un sunet sacru, transfigurator,
 limpede ca lacrima,
 ne unifică

• SOL'A'VANA.

 
25 iulie 2016