Poezia Zilei Ți-e dor… - Irina Lucia Mihalca
Poezia Zilei: Ți-e dor… - Irina Lucia Mihalca
03 Feb, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2566
Marime text
Ți-e dor! Vârtejuri astrale.
Un câmp de flori.
Irișii răsăriti din pământ își întind petalele fragile,
vălurind printre frunzele verzi, rectilinii,
lujerii ridicați spre galbenul solar.
Te-ai nărui în ea, să poți să te aduni, apoi,
din colbul și amfora plină de iubire,
să redevii întremat
cu lacrimile dorului nestins.
Da, ți-e dor să-i simți, în palma ta,
obrazul de copil ce surâde a fericire,
ca un cauș al zâmbetului ei
din care
să-ți picuri în suflet
lumina cea voioasă a râsului ei!
Ah! Atâta dor! Te sfâșie, te înconvoaie
durerea neostoită a depărtării,
în ochii nesecați de iubire
lacrimi clocotesc.
Ți-e dor! Un strigăt mut din inimă
se propagă în valuri, valuri.
Pe un cer de cobalt, printre stele,
licurici și cetină dulce, plăcut mirositoare,
ca o dragoste învăluitoare,
cu toate dezlegările
iubirii pure, nemărginite.
Ah! Atâta dor!
Pe cerul tău neliniștit, aproape palpabil,
o confruntare violentă între galben, albastru, verde și roșu.
Amestec și opoziții, vibrații misterioase
de tonuri apropiate.
Luciri de umbre. Armonii tenebroase.
Alene, un râu șerpuiește printre maluri.
Apă și cer inundate de albastru,
ca niște becuri, stelele atârnă.
Reflexe orange tremură în ape,
ca un răspuns al inimii.
Ți-e dor!
În universul singular, o stea-speranță.
Împerechere a două culori complementare.
Sufletul ți-e agățat,
cu disperare, de visul iubit,
plutind, parcă, în verdele ierbii din jur.
Acolo, cu iubirea ei,
îți luminează negura existenței.
Un câmp de flori.
Irișii răsăriti din pământ își întind petalele fragile,
vălurind printre frunzele verzi, rectilinii,
lujerii ridicați spre galbenul solar.
Te-ai nărui în ea, să poți să te aduni, apoi,
din colbul și amfora plină de iubire,
să redevii întremat
cu lacrimile dorului nestins.
Da, ți-e dor să-i simți, în palma ta,
obrazul de copil ce surâde a fericire,
ca un cauș al zâmbetului ei
din care
să-ți picuri în suflet
lumina cea voioasă a râsului ei!
Ah! Atâta dor! Te sfâșie, te înconvoaie
durerea neostoită a depărtării,
în ochii nesecați de iubire
lacrimi clocotesc.
Ți-e dor! Un strigăt mut din inimă
se propagă în valuri, valuri.
Pe un cer de cobalt, printre stele,
licurici și cetină dulce, plăcut mirositoare,
ca o dragoste învăluitoare,
cu toate dezlegările
iubirii pure, nemărginite.
Ah! Atâta dor!
Pe cerul tău neliniștit, aproape palpabil,
o confruntare violentă între galben, albastru, verde și roșu.
Amestec și opoziții, vibrații misterioase
de tonuri apropiate.
Luciri de umbre. Armonii tenebroase.
Alene, un râu șerpuiește printre maluri.
Apă și cer inundate de albastru,
ca niște becuri, stelele atârnă.
Reflexe orange tremură în ape,
ca un răspuns al inimii.
Ți-e dor!
În universul singular, o stea-speranță.
Împerechere a două culori complementare.
Sufletul ți-e agățat,
cu disperare, de visul iubit,
plutind, parcă, în verdele ierbii din jur.
Acolo, cu iubirea ei,
îți luminează negura existenței.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii