Lumea poeziilor Violetta Petre - Când primăvara doare

Când frunza se apleacă, bobocii să-şi mângâie
Miroase-a rugăciune, a smirnă şi-a tămâie
Se înfioară ramul, când florile-şi desface
E-atâta desfătare, şi-atâta ''vino-ncoace''!

Şi mă grăbeşte dorul, să mai alerg în iarbă
Şi glezna să-mi ofteze, când paşii stau să soarbă
Tot verdele năvalnic, ţâşnind de prin genuni
De dincolo de vreme, din arborii străbuni...

Şi parcă simt cum creşte în mine pomul vieţii
Cum naşte răsăritul pe fruntea dimineţii;
Şi-n mine port nelinişti şi teama de preamult

Când simfonii albastre, cu inima ascult...

E timpul să mă caut, să nu-nverzesc prea tare,
Că seva primăverii-i nebună şi mă doare
Şi mi s-or frânge ramuri şi mugurii vor plânge
De-atâta frunză-n doliu, cu lacrima de sânge...

Domoale-mi sunt acuma, chemările pădurii
Şi le răspund cuminte, cu jumătatea gurii...