Melodia zilei Charles Aznavour - La Bohème
Melodia zilei: Charles Aznavour - La Bohème
22 May, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2403
Marime text
Charles Aznavour (născut Shahnour Varenagh Aznavourian, armeană Շահնուր Վաղինակ Ազնավուրյան, pe data de 22 mai 1924 la Paris) este un cântăreț, compozitor, actor și activist public francez de origine armeană. Este unul dintre cei mai simpatizați și mai longevivi cântăreți francezi, fiind totodată și unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți francezi în restul lumii. A apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1000 de cântece, din care aproximativ 150 în engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă și 50 în germană.
Născut într-o familie de emigranți armeni din Paris, se simte foarte atașat de comunitatea armeană. În urma cutremurului ce a răvășit Armenia în 1988, pune bazele unei fundații cu scopul de a ajuta zonele sinistrate, fundație numită Aznavour pour l’Arménie. În onoarea sa, o piață din Erevan îi poartă numele, iar în Gyumri, orașul care a suferit cele mai multe pierderi de vieți omenești în cutremur, i s-a ridicat o statuie. Din 1995 este ambasador al Armeniei pe lângă UNESCO, iar din 2009 este ambasadorul Armeniei în Elveția (țara în care își are reședința), după ce a devenit cetățean armean în 2002.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii