Lumea Poeziilor George Topîrceanu - Primăvară

După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!
 
Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.
 
Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă

Să-şi usuce labele.
 
Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.
 
Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.

Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.
 
Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.
 
Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.
 
Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.
 
Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.
 
Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!

Despre George Topîrceanu

George Topîrceanu s-a născut la Bucureşti, pe 20 martie 1886. A fost poet, prozator, memorialist şi publicist, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
 
A debutat încă din liceu, la 19 ani, când a publicat primele sale încercări literare, sub pseudonimul „G. Top”, la revista umoristică Belgia Orientului. În 1916, a debutat editorial cu volumele „Balade vesele” și „Parodii originale”.
 
În 1912, se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un băiat, Gheorghe, însă căsnicia lor nu a durat. Ulterior, se înfiripă o poveste de dragoste discretă între Topîrceanu şi poeta Otilia Cazimir.
 
George Topîrceanu s-a stins din viaţă pe 7 mai 1937, în casa lui Demostene Botez, la Iași.