Voceaconstantei.ro Mic dejun surpriză
Voceaconstantei.ro: Mic dejun surpriză
Pentru un mic dejun diferit avem nevoie de doar câteva ingrediente.
Pentru 4 bucăţi:
- 8 felii de pâine
- 4 ouă
- 75 gr bacon tăiat bucăţele
- 100 gr caşcaval
Începem prin a tăia pâinea. Pentru această operaţiune folosim două cuttere rotunde pentru fursecuri. Un cutter mai mare şi unul mai mic. Tăiem patru cercuri mici de pâine şi patru mai mari.
Folosim patru forme de aluminiu pentru brioşe pe care le punem pe o tavă de cuptor. Ungem formele cu ulei şi punem cercurile de pâine mai mici. Adăugăm ouăle (crude, bineînţeles), sare şi piper, şi băgăm la cuptor pentru 5 minute, până ce oul se încheagă. Când ouă este aproape gata adăugăm baconul şi lăsăm până când acesta se rumeneşte. În următoarea etapă adăugăm în fiecare formă caşcaval, cam jumătate din cantitatea totală. Când caşcavalul s-a topit şi s-a rumenit adăugăm şi cercul mare de pâine şi finalizăm „operaţiunea” cu caşcavalul rămas. Mai lăsăm 2-3 minute în cuptor apoi ne pregătim să mâncăm. Lăsăm să se răcească puţin formele de copt, apoi le tăiem pentru a scoate icul dejun surpriză. Ornăm cu baby spanac şi cu roşii cherry.
Poftă bună!
Reţetă oferită de coripucca.blogspot.ro
Sursa: Voceaconstantei.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp