Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:22 25 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunțul Ministerului Cercetării Diagnostice mai precise pentru cancerul cerebral, cu ajutorul inteligenței artificiale

ro

23 Mar, 2025 18:48 339 Marime text
sursa foto: Ministerul Cercetării
O descoperire revoluționară ar putea schimba radical modul în care este diagnosticat și tratat cancerul cerebral.

Cercetătorii români, în colaborare cu specialiști din Statele Unite și Finlanda, au demonstrat că inteligența artificială (AI) combinată cu spectroscopia Raman poate oferi diagnostice mult mai precise și poate deschide noi direcții terapeutice pentru pacienții cu gliom, una dintre cele mai agresive forme de tumori cerebrale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Cercetării, folosind spectroscopia Raman cercetătorii din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice obțin mii de semnale numerice care sunt corelate cu complexitatea chimică a tesuturilor biologice. Aceștia aplică inteligența artificială, modelarea matematică și analiza rețelelor pentru a înțelege aceste date, integrând biologia, tehnologia și matematica într-o abordare cu adevărat multidisciplinară.


Ce spune Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării 

Inteligenta artificială și modele de învățare automată în spectroscopia Raman pentru clasificarea cancerului.

Gliomurile sunt unele dintre cele mai agresive tumori cerebrale cunoscute pentru structura lor complexă și variată, ceea ce face diagnosticul precis și tratamentele eficiente extrem de dificile. Identificarea corectă a subtipurilor tumorii este esențială pentru alegerea celui mai bun tratament și îmbunătățirea rezultatelor pacienților. În ciuda progreselor din cercetarea cancerului și a noilor terapii, rata de supraviețuire pentru pacienții cu  cancer cerebral a rămas în mare parte neschimbată.

Echipa de cercetători din Departamentul de Bioinformatică a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice, împreună cu colaboratori din SUA și  Finlanda, abordează împreună această provocare. Folosind spectroscopia Raman cercetătorii din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice obțin mii de semnale numerice care sunt corelate cu complexitatea chimică a tesuturilor biologice. Aceștia aplică inteligența artificială, modelarea matematică și analiza rețelelor pentru a înțelege aceste date, integrând biologia, tehnologia și matematica într-o abordare cu adevărat multidisciplinară.


Recent, cercetătorii noștri au demonstrat intr-o lucrare publicată în prestigioasa revista Neuro-Oncology, că prin combinarea #AI cu spectroscopia #Raman, pot descoperi diferențe cheie din mediul tumoral. Abordarea face posibilă detectarea conturului tumorilor difuze și chiar diferențierea precisă între tumorile cu creștere mai lentă, vulnerabile la tratamente - și cele agresive, rezistente la medicamente. Descoperirea adâncește înțelegerea #biologiei tumorale, deschizând noi direcții pentru descoperirea de ținte terapeutice potențiale. Scopul echipei de cercetători este acela de a permite diagnostice mai precise, de a ghida tratamentele personalizate și de a îmbunătăți rezultatele pacienților cu cancer cerebral.

Rămâneți aproape! Acesta este doar începutul.


Citește și:

Alimentul mai puțin periculoas decât se crede. „Dacă o elimini dietă nu înseamnă că te hrănești sănătos“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii