Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce boli pot fi tratate prin salinoterapie

ro

03 Jun, 2014 00:00 2054 Marime text
Încă din antichitate, Hippocrate a validat descoperirea unor efecte benefice ale expunerii la aerosoli. Tratamentele de speleoterapie şi climatoterapie sunt recomandate în suferinţele respiratorii şi se pot realiza pe malul oceanelor, ale mărilor, în peşterile şi minele de sare sau prin metode artificiale.
Salinoterapia şi haloterapia inhibă dezvoltarea infecţiilor pe traiectul respirator, înlesnesc excreţia secreţiilor din sinusuri sau plămâni, cresc imunitatea, detoxifică organismul, îmbunătăţesc activitatea aparatului digestiv, regenerează pielea, reduc stresul, sforăitul şi oboseala. Inhalarea naturală a aerosolilor salini pe ambele căi, nazală şi orală, constituie modul prin care putem beneficia la nivel optim de acţiunea bactericidă a sării.
Medicii ne asigură că aceste metode terapeutice pot avea efecte preventive sau curative în următoarele afecţiuni: astm bronşic, infecţii respiratorii, bronşite asmatiforme, bronşiectazii, sinuzite, amigdalite cronice, stări de oboseală cronică şi alergii. Pacienţii care trebuie să evite salina sunt cei care prezintă următoarele patologii: tuberculoză pulmonară, micoze pulmonare, cancer bronho-pulmonar, boli infecto-contagioase, hipertensiune arterială, boala Basedow, infarct miocardic recent, epilepsie, claustrofobie şi sarcină avansată.
Folosirea eficientă a salinei presupune o expunere de 30 de minute pe zi, timp de două săptămâni, cură ce se va repeta sezonier, pentru mineralizarea organismului aparent sănătos. Pentru pacienţii ce prezintă boli respiratorii şi astenii frecvente, durata şedinţelor poate creşte până la 60 de minute pe zi, dar cura nu trebuie să depăşească o lună.
În România, dispunem de cinci saline naturale excelent amenajate, care se află la: Târgu Ocna - judeţul Bacău (mina Trotuş), Ocnele Mari - judeţul Vâlcea, Praid - judeţul Harghita, Slănic Prahova - judeţul Prahova, Turda - judeţul Cluj. Pe aceia dintre dumneavoastră care, din diferite motive, nu pot ajunge la aceste surse de sănătate, îi încurajăm să încerce măcar mini-salina artificială din oraşul nostru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii