centrulnatura.ro Co-creația

• „Oamenii gândesc rareori singuri. Mai curând gândim în grupuri. La fel cum e nevoie de un trib ca să crești un copil, e nevoie de un trib și ca să inventezi o unealtă, să aplanezi un conflict sau să tratezi o boală”. 

Yuval Noah Harari – 21 lecții pentru secolul XXI
 
Am realizat de curând cât de puține știu, ca individ și persoană singulară. Experiența mea personală directă în 5 decenii de viață a fost mult prea mică să-mi permită să înțeleg, de una singură, complexitatea vieții și vastitatea existenței umane.
 
Am călători pe 5 continente, am învățat multe limbi străine și am comunicat direct cu zeci de mii de oameni. Am fost influențată și am preluat cuvinte, idei, gânduri din sute de mii de cărți, de la profesori și alți oameni cu care m-am întâlnit.
 
Am avut încredere în informația primită de la oameni – de la părinții mei, de la profesori, de la colegi sau de la prieteni. Tot ce folosesc astăzi ca și structură de cunoaștere și înțelegere a lumii este preluată de la alții. M-am alăturat unei „minți de grup” și o folosesc ca și bază de evaluare a realității și GPS pentru viață.
 
Singură, nu exist și nu pot înțelege nimic din complexitatea vieții.
 
Ignoranța individuală este o prăpastie uriașă pe care nu am cum să o umplu în cursul unei vieți umane.
 
În schimb, puterea gândirii de grup este atotcuprinzătoare.
 
ȘI datorită acestei puteri imense, singura mea posibilitate este SĂ CUMPĂR poveștile care simt că-mi validează cel mai bine trăirile și sentimentele.

 
Asta este unica mea posibilitate de individ ignorant și singular. Să decid cărui grup mă alătur și care opinie o împărtășesc.
 
Cumpăr povești sau le resping, funcție de reacția corpului meu.
 
Corpul meu fizic se simte mai bine cu unele povești și se simte mai rău cu altele.
 
Când am deschis computerul să scriu acest articol, a apărut Mărul mușcat, ca emblemă și avertizare.
 

Îl văd doar dacă închid complet computerul și apoi îl redeschid. Dacă îl las mereu să meargă, uit de această emblemă.
 
Adam și Eva. Șarpele și ispita. Alungarea din Paradis, adică pierderea Liniștii interioare și începerea Gândirii.
 
Una dintre teoriile pe care „le-am cumpărat” în ultimii ani a fost fructarianismul, sau ideea că fructele sunt printre alimentele potrivite corpului omenesc antropoid (seamănă cu cel al primatelor, al maimuțelor).
 
În fructarianism, se susține că fructoza din fructe hrănește direct creierul, pentru că nu are nevoie de insulină să intre în celule și pătrunde direct prin membrana celulară în interior. Recent, am citit o altă teorie a ”carnivorilor” despre pericolul fructozei care încarcă ficatul, ce muncește să o detoxifice.
 
Experiența mea personală DIRECTĂ cu folosirea fructelor, aproape exclusivă, mi-a validat AMBELE perspective
 
Da, fructele hrănesc creierul.
 
Când stai pe o dietă exclusiv din fructe, creierul este limpede, procesele de gândire rapide, clare, totul este accelerat și abilitățile de concentrare, memorie și procesare sunt sporite.
 
Acest lucru mi-a plăcut și m-a ”câștigat„ la povestea fructarianismului.
 
Plus că îmi place mult gustul fructelor și senzația consumului.
 
Miam, miam.
 
În schimb, ficatul suferă în același timp. Dureri, jenă, intensificarea unei flore de fermentație, modificări ale unghiilor, pielii (alunițe) și părului sunt semne ce îmi arată afectarea ficatului. Deci fie ceva din fructe, fie cantitatea mare sau substanțele chimice folosite la cultivare afectează ficatul. Nu atât de intens, dar o fac, în mod evident.
 
Ce face cineva atunci când AMBELE povești care i se prezintă, cu o viziune aparent contradictorie asupra realității (una bună, una rea) sunt adevărate?
 
Cum aleg?
 
La fel și în prezent, în situația pandemiei.
 
Nu pot să cumpăr nici povestea cu virusul, vândută de Mass media ca o mare amenințare globală, ce a permis autorităților și energiei masculine a armatei să aibă o putere absolută de control asupra vieții oamenilor. Ni s-au restricționat libertățile mult mai tare ca în comunism. Dacă Ceaușescu ar fi primit ca inspirație o astfel de poveste de la unul dintre consilierii lui, cred că ne-ar fi vândut-o rapid și ne-ar fi ținut în case CONTINUU. Și ne-ar fi hrănit cu ceea ce el considera ”alimentele de vindecat bolile” (cum încearcă să o facă acum și autoritățile locale și globale).
 
Nu pot să cumpăr această poveste.
 
După 30 de ani de experiență medicală ȘTIU din toate testările și lucrul cu zeci de mii de oameni că NU virușii sunt amenințători. CI terenul corpului omenesc, plin de mizerii, acizi și mâncare proastă, obosit și suprasolicitat și cu suprarenale epuizate este cel care produce problemele de sănătate.
 
Așa încât, echipamentele de protecție din filmele SF mi se par doar un circ ieftin. Nu am cum să cumpăr această poveste. Întrucât este doar o co-creație a unui film de Hollywood în populație (și există câteva filme despre pandemii și doctori eroi ce salvează omenirea – căutați-le pe Net, sigur le găsiți).
 
Dar în același timp nu pot cumpăra cealaltă poveste, a comunității „new-age”, spirituale, care ne anunță despre iluminarea și creșterea frecvenței de vibrație a sufletului uman.
 
„Iluminarea” este un alt termen folosit cu privire la o posibilă destinație (ideală) de evoluție a oamenilor.
 
Pentru că soarele, lumina și ziua fac atât de bine corpului fizic (care n-ar putea trăi fără ele), am extins această NECESITATE BIOLOGICĂ și la nivelul Sufletului, al părții de energie umană. Toată lumea visează ILUMINAREA și încearcă să să „elibereze„ de aspectele ”întunecate” ale biologiei umane – instinctele, poftele, lăcomia, dorințele carnale, impulsurile incontrolabile.
 
Toată această natură INSTINCTUALĂ în jurul căreia se învârte viața umană – poftele pântecelor, fricile viscerale pentru siguranța corpului și dorințele senzuale carnale ale reproducerii – ne copleșește zilnic cu FORȚA lor.
 
Pentru că ele reprezintă FORȚA VITALĂ ce ne ține în viață ca indivizi și ca grupuri.
 
Și nu supraviețuim ca și celule individuale.
 
Pustnicii și asceții sunt rari și valorizați de toate culturile umane.
 
Întrucât sunt cei care, prin izolare, acceptă voluntar să se confrunte cu ÎNTUNERICUL (pustnicia se face ÎN PEȘTERI; în întunericul pământului).
 
Și abia acolo ÎȘI DESCOPERĂ LUMINA.
 
ILUMINAREA este o mare iluzie. Pentru că fiecare dintre noi ESTE o lumină.
 
Cât timp trăim, SUNTEM LUMINĂ. Altfel, nu am fi în viață.
 
Dar LUMINA CARE SUNTEM se vede mai bine în întuneric. De aceea INSTINCTELE și toate experiențele primitive de alimentație, adăpost și sexualitate ne permit să ne cunoaștem mai bine.
 
Așadar, nu am cum să cumpăr povestea cu iluminarea, armonizarea și vibrația înaltă.
 
Pentru că eu simt și văd clar, în mine și în jur, cum toate aceste părți ne-exprimate din noi – INSTINCTELE – ies la suprafață în forță.
 
Izolarea în case ne pune în condiții de pseudo-pustnicie.
 
Dacă suntem împreună cu familia, este un avantaj, dar nu suntem la adăpost de propria noastră natură instinctuală.
 
Nu mai putem fugi de ea, nu o putem ascunde în cumpărături, în vizite și discuții cu prietenii sau în distracții numite ”cultură” (filme, spectacole, cluburi, turism).
 
O putem amorți cu mâncare și cu ecrane, pentru că acestea ne stau încă la dispoziție – MĂRUL EVEI este prezent continuu alături de noi.
 
Ce simbolizează MĂRUL EVEI?
 
CUNOAȘTEREA LUATĂ DIN AFARĂ, de la alții.
 
Am mușcat din mărul (fructul) altuia. Un altul a pus arborele ce a făcut fructe. ȘI eu am mâncat din fructele sale.
Am cumpărat povestea lui. Creația lui.
 
Așa cum vă spuneam, nu mai pot cumpăra niciuna dintre povești.
 
În cazul fructarianismului, amele povești sunt reale. Le-am validat.
 
În cazul pandemiei, ambele povești sunt false, experiența mea personală le-a invalidat.
 
Ce este de făcut?
 
Acesta este momentul în care am de schimbat paradigma.
 
Fie ies în afara disputei – și caut o a treia poveste / paradigmă / opinie la care să mă aliniez.
 
Fie intru în mine, în tăcerea interioară și DEVIN MĂRUL
 
Devin un fruct al Creației – care împreună cu ce este în jur – să pot CO-CREA ceva complet nou.
 
Simt că în jurul nostru are loc o imensă CO-CREAȚIE a unei povești noi.
 
DEVENIM NOI MERE – fructele ce se pot transforma în arbori noi.
 
Suntem meri tineri, ce-și caută un loc de împământare.
 
Vechile povești și vechii arbori de măr sunt peste tot în jur.
 
Sistemele religioase și sistemele economice sunt mult prea puternice și bine hrănite (udate, îngrijite) să poată fi îndepărtate peste noapte. Și nici nu trebuie acest lucru.
 
Este important să le observăm, să le cunoaștem fructele și efectele consumului asupra corpului nostru (hrănesc creierul și distrug ficatul – mitul lui Prometeu – am înțeles de ce s-au făcut și se fac atâtea crime în numele religiilor – pentru că un ficat slăbit permite furiei să se exprime liber, printr-un creier școlit și stăpân al cuvintelor).
 
Dar este important și să găsim un loc de tăcere, dincolo de tot ce se întâmplă. Să închidem dispozitivele electronice, să ieșim în Natură (dacă și cât este posibil), să ne conectăm cu întinderile de ape (marea, fluviile, lacuri, orice fel disponibil) sau cu cerul (depozitarul apei gazoase, a norilor) și să stăm cât mai mult fără gânduri. Doar cu senzații.
 
Să identificăm LOCURI NOI pe care se pot însămânța arbori noi. IDEI NOI. ORIGINALE.
 
Dincolo de tot ce a fost până acum pe pământ.
 
DEVENIM MERE
 
Nu mai mușcăm din mărul oferit de Eva, de șarpe sau oricare ispită prezentă.
 
Pentru că nimic din ce a fost și este NU reprezintă soluția la ce se întâmplă în prezent
 
„Toate-s vechi și nouă toate„ – citiți geniala poezie Glossa a lui Mihai Eminescu – cu ochii pandemiei prezente. Ce vizionar!
 
Co-creația înseamnă  să ies din joc, să nu mai cumpăr jocul în totalitatea lui și să ajung într-un loc de tăcere și recepție în care să pot accesa originalul.
 
Pentru asta, am nevoie să ies din timp și din spațiu, din activitate și din conexiune, în același timp rămânând conectată la TOTUL așa cum poate corpul biologic, nu așa cum mi-au spus ceilalți că trebuie să fac (on-line sau comunicare verbală).
 
CO-CREAȚIA unei noi realități începe cu SUPA PRIMORDIALĂ care se frământă și caută tipare noi de structurare a Realității
 
Asta este ce simt în prezent. Un ceaun uriaș, în care se fierbe o supă primordială și eu înot în interior căutând sensul.
 
Nu este o „iluminare” ci o cufundare profundă în întuneric, în profunzime, în NIMIC și în VID. Creația se întâmplă în interior, în întuneric, în VID, în uterul cosmic.
 
ȘI acolo, în uriașa gaură neagră, nu este NIMIC.
 
Nimic de făcut și nimic de simțit.
 
Acolo doar SUNT.
 
Mulțumesc că suntem împreună în Supa Primordială a Co-creației.
 
ȘTIU că vom găsi tiparele și formele de re-așezare ale cărămizilor jocului.
 
AM ÎNCREDERE ÎN VIAȚĂ.
 
Este singura poveste pe care „o cumpăr”. VIAȚA.
 
Sursă text: www.centrulnatura.ro