Centrulnatura.ro Nevoia de stabilitate
Centrulnatura.ro: Nevoia de stabilitate
23 Mar, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1660
Marime text
- Este foarte greu să schimbi ideile fundamentale – presupunerile și conceptele pe care își structurează oamenii viața.
Unul dintre cele mai importante lucruri în viața unui om CĂUTAREA STABILITĂȚII.
Dacă nu poate găsi în exterior destulă STABILITATE – măcar să fie în interior – în părerile pe care le are, în lecțiile pe care le-a învățat, în conceptele pe care și-a fundamentat viața.
Când află că multe dintre aceste concepte sunt la fel de stabile ca nisipul de pe plajă – orice ființă umană intră într-o stare de agitație interioară.
DE FRICĂ.
Asta am simțit și eu, pe mare parte din parcursul schimbărilor din viața mea, din ultimii ani.
Am ales să fac schimbările dietei (alimentației) pentru a rezolva problemele de sănătate apărute.
Dar abia târziu am înțeles că schimbarea dietei – va duce, inevitabil – la schimbarea întregii vieți.
Pentru că sunt afectate TOATE RELAȚIILE – întrucât RELAȚIA CU MÂNCAREA se află la baza relației cu tot ce avem în jurul nostru.
Relația cu mâncarea este fundamentată pe relația pe care o avem cu părinții noștri – în special relația cu mama.
În orice proces de detoxifiere prin dietă – această relație este profund, fundamental și adânc zguduită – atât în interiorul sistemului de valori al persoanei, cât și în exterior – în relația propriu-zisă, în cazul în care mama este încă în viață.
Și eu, și majoritatea pacienților mei – am trecut și trecem printr-o remanieră fundamentală a relației cu mama și cu părinții.
Toate detaliile și particularitățile acestei relații sunt re-examinate, re-validate și re-așezate pe alte baze. Dispare relația mamă – copil – și apare relația adult-adult. Asta doar dacă și mama este de acord cu procesul. Dacă ea se împotrivește (și majoritatea mamelor o fac!) apar multe și nedorite conflicte, mai mult sau mai puțin exprimate.
La fel, se refac TOATE relațiile – cu TOATE persoanele din viața noastră.
Pentru că relația cu mâncarea – ne poate ține în relații de tip victimă – agresor (majoritatea inconștiente) cu oamenii din jurul nostru.
Iar re-evaluarea acestei relații – duce la re-evaluarea TUTUROR relațiilor din viața noastră – și multe dintre ele se transformă (dacă și partenerii de relație permit acest lucru) sau dispar.
Evoluția relațiilor inter-umane ESTE LEGATĂ de relația cu mâncarea și obiceiurile alimentare.
Am văzut cum zeci de ființe umane ”agresează” alte ființe umane folosind mâncarea ca vehicul.
Mesele devin prilejuri de a ”manipula” pe celălalt – pentru că în timpul mesei, toată lumea se află într-o stare mai relaxată (altfel nu intră și nu digerăm mâncarea) – și atunci, unei persoane i se pot spune multe, i se pot da multe sugestii, poate fi convinsă de adevărurile celeilalte persoane sau dimpotrivă, i se poate bloca accesul către propriul adevăr.
Faptul că multe alimente au efecte ”opioid -like” – adică tip drog – determină ca acestea să modifice starea de conștiență a persoanei – și inducerea mai mult sau mai puțin forțată a consumului lor face persoana și mai manipulabilă, și mai vulnerabilă la ”programare” mentală și emoțională (știm că făinoasele, lactatele și dulciurile – zahărul – sunt pe primele locuri la astfel de alimente!).
Așadar – refacerea relației cu mâncarea SCHIMBĂ fundamental relațiile cu cei din jurul nostru!
De aceea, mulți dintre cei care încep dieta de detoxifiere, chiar dacă îi observă beneficiile fizice și mentale evidente pe propria lor persoană (și facilitatea dietei – ce poate fi ținută ca mod de viață continuu), renunță la ea după câteva luni – tocmai pentru că nu doresc sau nu fac față acestor schimbări relaționale induse de modificarea modului de alimentație.
SĂNĂTATEA este sacrificată pentru STABILITATE.
Pentru menținerea ”status-quo”-ului – a lucrurilor așa cum sunt ele – așa cum sunt familiare.
Chiar dacă ele ne fac rău, ne îmbolnăvesc, ne produc probleme ale corpului fizic.
Oamenii preferă să mănânce cozonacul sau prăjiturile gătite de mama, pentru ”a nu o refuza” și ”a nu o răni” – chiar dacă își rănesc propriul corp cu toxicitatea acestor produse.
Am observat că foarte mulți străini, în special britanici – când vin în România – au probleme digestive în primele zile ale sejurului, datorită alimentației.
Din păcate, ”alimentele tradiționale românești” – care sunt, de fapt – FALS TRADIȚIONALE – pentru că sunt tradiții de zeci sau sute de ani – nu tradițiile dacice adevărate – existente pe aceste teritorii de MII DE ANI – sunt alimente toxice, grele, care produc îmbolnăvire.
Consumul exagerat de proteine animale – predominant carne, lactate și ouă, fără a fi echilibrat de legume și fructe, precum și consumul de alcool, în special băuturi distilate – adevărate ”otrăvuri” pentru ficat – duc la degradări fizice și mentale evidente în populație.
Desigur, fiecare persoană rezistă diferit, funcție de genele moștenite de la părinți și sănătatea corpului fizic din copilărie. Dar când ne uităm în jur – nu prea vedem persoane frumoase fizic, luminoase, radioase, calme și fericite, mereu cu zâmbetul pe buze și ochii strălucitori.
Dimpotrivă.
Imaginea din jur îți arată toxicitatea corpurilor fizice ale oamenilor.
Alimente precum sarmalele și micii – care sunt tradițional turcești – precum și cozonacul sau pasca, cu origine în bucătăria austriacă și germană , sau băuturi ”tradiționale” precum berea (originară în mănăstirile bavareze) – au devenit în ultimele sute de ani ”tradițional românești”.
Celebrii ”mici cu bere” cu care sărbătorim 1 Mai – sunt toți ”împrumutați” din alte bucătării ale lumii!
Iar preparate dacice precum mâncărurile din mei sau sorg, din bob, napi sau gulii, sau prăjiturile din cânepă – îi fac pe cei mai mulți să ridice mirați din sprâncene.
Roșiile, ardeii, vinetele, cartofii și porumbul – sunt alimente originare din AMERICA DE SUD. Există în Europa doar de câteva sute de ani.
Nu au existat în Dacia și se trăia foarte bine FĂRĂ ELE.
Oată cu ele a venit și tutunul (din aceeași familei de plante ca și roșiile, ardeii, cartofii și vinetele, familia Solanacea) și baza uneia dintre cele mai frecvente intoxicații în populație. Ce a deschis drumul altor și altor substanțe ”tip drog” precum cafeaua, ceaiurile, ciocolata (cacaoa), drogurile recreaționale etc.
Iar astăzi – ele reprezintă baza alimentației celor mai mulți dintre noi, considerând ”mămăliga” sau ”pasca cu ciocolată” produse tradiționale românești.
Dacii NU aveau mămăligă. Și trăiau foarte bine fără ea. În schimb aveau un cu totul alt tip de grâu decât cel folosit în prezent (care este un grâu manipulat genetic, semințele fiind importate) – iar produsele preparate din el aveau altă consistență și alt efect asupra sănătății.
Plantele noastre tradiționale au dispărut efectiv fără urmă – pierdute în negura timpurilor – inul, cânepa, meiul, sorgul, bobul, napii, agrișele, porumbacele – reprezintă doar cuvinte (unele necunoscute) în vocabularul celor mai mulți oameni.
Au fost înlocuite cu alte plante – impuse și induse de presiunea globală – și au fost inventate ”tradiții” – care au determinat o degradare vizibilă atât a lungimii, cât mai ales a calității vieții oamenilor din țara noastră.
S-a preferat STABILITATEA și siguranța indusă de productivitatea unor plante rezistente și adaptabile (precum cele din familia Solanacea, care domină piața legumelor din țara noastră) – chiar și în detrimentul sănătății oamenilor.
ESTE FOARTE GREU SĂ SCHIMBI PARADIGMA ALIMENTARĂ A UNUI OM.
Obiceiurile alimentare sunt formate din copilărie, din primii ani și amintirile gusturilor/mirosurilor rămân adânc imprimate în subconștient.
ESTE ȘI MAI GREU SĂ FACI SCHIMBAREA ALIMENTARĂ LA NIVEL DE GRUP POPULAȚIONAL.
Deși nu este om care să nu spună că ”ar face orice” pentru sănătate (aud acest enunț foarte des în cabinet) – ”orice”-ul se oprește la schimbarea de durată a alimentației.
Oamenii vor pastile, aceeptă bisturiu, injecții, perfuzii, acceptă durere fizică, acceptă dieta o perioadă scurtă de timp – dar NIMENI nu acceptă schimbare de durată – care înseamnă destabilizarea paradigmei fundamenale a vieții pe care o trăiesc și reconstruirea unei paradigme noi.
Pentru că acest lucru înseamnă o ”resetare” completă a vieții.
Sănătatea – poate fi obținută doar în circumstanțele unei vieți sănătoase.
În care totul – de la locul și modul în care locuiesc, la hainele cu care se îmbracă, la locurile pe care le vizitează, activitățile zilnice și oamenii cu care se întâlnesc – influențează această stare de sănătate.
Iar în epicentrul ei stă și va sta, întotdeauna – alimentația – calitatea, cantitatea și ritualurile legate de ea.
Dacă o persoană este bolnavă – înseamnă că totul în jurul său și în interiorul său a concurat la acea stare de boală.
De aceea – procesul de vindecare va presupune o demolare a unei aparente stabilități în care se găsea persoana respectivă – începând cu obiceiurile alimentare și o reconstruire treptată a unei existențe favorizante pentru sănătate – centrată pe noi obiceiuri alimentare.
NU ESTE UN PROCES UȘOR.
DAR NU ESTE UN PROCES IMPOSIBIL.
Este un proces necesar pentru oricine dorește să-și recapete sănătatea.
Nevoia de stabilitate este o nevoie fundamentală a ființei umane.
Acesta o va căuta în orice formă – în exteriorul său.
Dar în momentul în care o va avea, în interiorul său – sub forma stării de sănătate – va descoperi că va reuși să se adapteze mult mai bine la orice fel de exterior, indiferent de condiții – și va prefera, de fiecare dată – circumstanțe care să-l ajute să mențină starea de sănătate.
Nevoia de stabilitate va fi principala frână în procesul de detoxifiere prin dietă.
Și una dintre cele mai mari provocări pentru toți cei aflați în proces.
TRADIȚIA și INOVAȚIA reprezintă două extreme de evoluție personală și socială. Ideal ar fi să să păstrăm tot ceea ce face bine și să schimbăm tot ceea ce simțim că se opune stării de bine – să folosim atât elemente ale ”tradiției”, cât și elemente tip ”inovație” în mod continuu (dinamic).
Atunci când ne concentrăm pe scopul procesului – obținerea stării de sănătate fizică și a stării de detașare emoțională și claritate mentală – reușim să facem față provocărilor.
Cu atât mai mult cu cât suntem atât de mulți cei care ne angajăm în călătoria redobândirii sănătății.
Succes tuturor!
Sursa text: centrulnatura.ro
foto unsplash/ Markus Spiske
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii