Centrulnatura.ro Puterea vindecătoare a apei

• Mare parte din obiceiurile și ritualurile omenești sunt minciuni care ni se trag peste ochi, să nu vedem, de fapt, cum funcționează cu adevărat lucrurile. 

De curând am vizitat câteva locuri minunate de pe acest pământ, în care am admirat ruinele unei vechi civilizații fascinante - civilizația romană.
 
Sunt familiarizată cu ruinele romane, pentru că pretutindeni în Dobrogea sunt urmele lor. Dar am fost și mai impresionată de alte ruine, mult mai bine păstrate, chiar parțial restaurate, în care am putut cu adevărat să vizualizez la scară mare modul de organizare al orașelor romane și minunile arhitectonice ale arhitecților romani.

 
Orice oraș roman mare era construit într-un loc în care care apa era disponibilă în multe forme: fie în apropierea mării, fie în preajma unor izvoare termale, fie în apropierea unor izvoare de munte sau deal de dimensiuni mari.

Apa era vitală pentru oamenii acelor timpuri.
 
 

Izvoarele termale și termele reprezentau o regulă de igienă în orașele acelor timpuri. Și făcând o baie într-o piscină romană străveche, printre coloanele căzute pe fundul bazinului, în apa minerală caldă, sub soarele strălucitor al verii,  am realizat importanța terapeutică majoră a izvoarelor termale. Conținutul crescut de sulf al apei stimulează eliminările de toxine prin piele, iar căldura și alcalinitatea apei favorizează relaxarea tuturor mușchilor corpului – ținuți în stare permanentă de încordare de provocările vieții zilnice. Starea de bine care apare după numai o baie scurtă de 15-20 minute într-un izvor termal este incredibilă. Pentru mine, poate fi egalată doar de starea care apare după o baie în mare, într-o zi foarte călduroasă de august, către ora 5-6 după-amiaza, după ce apa s-a încălzit bine de la soare.
 
Apa izvoarelor termale, ca și apa sărată a mării ajută și la descărcarea câmpurilor electromagnetice excesive în care „se scaldă“ oamenii moderni (cu folosirea continuă a computerelor, tabletelor, mobilelor, altor accesorii electronice). Dar ajută și la echilibrarea fluidelor proprii ale organismului, în special ajută la drenajul limfatic, problema cea mai mare cu care se confruntă populația aflată în acidoză. Limfa este un fluid vâscos, care se scurge cu dificultate la majoritatea oamenilor, întrucât nivelul de acidoză realizat de alimentația noastră fundamental greșită este uriaș.

 
 
Limfa este sistemul de „canalizare“ al corpului omenesc, prin intermediul căreia se elimină la exterior (via rinichi și intestine) reziduurile acide ale tuturor miliardelor de celule ce alcătuiesc corpul omenesc. Problema principală la majoritatea oamenilor este că acest „sistem de canalizare” este înfundat sau „gâtuit“, uneori chiar de la naștere. Și corpul caută diferite modalități de a supraviețui, în circumstanțele blocajelor limfatice. Iar noi numim aceste ”tentative” de supraviețuire ale corpului „boli“ (răceli, secreții nazale, tuse, erupții pe piele, depuneri de grăsimi, tumori, chisturi etc).
 

Căldura din izvoarele termale, sulful care se absoarbe parțial prin piele, precum și mișcarea în apă – stimulează scurgerea limfatică și eliminările de toxine.
Vorbind despre „sistem de canalizare“ – nu m-am putut împiedica să nu admir genialitatea sistemelor de scurgere și canalizare din orașele romane. Acei oameni știau care era secretul igienei și curățeniei într-o comunitate de oameni – menținerea permanentă a eliminării reziduriilor – și foloseau apa și relieful natural pentru acest proces. Nu aveau nevoie de „stații de pompare“ și de mașinării complicate.
 
 

Era suficient să construiască în pantă, și să devieze izvoare de apă prin canalele de scurgere ale reziduurilor. De aceea, toaletele lor publice nu miroseau și de aceea, orașele lor își păstrau curățenia și aspectul luminos dat de folosirea calcarului alb și a marmurei în construcții.
 
 
 
 
 

Și am realizat că un oraș are o individualitate, este o entitate – la fel precum ființa umană (corpul omenesc este tot un oraș, în care fiecare celulă este un cetățean).
 

Și la orice nivel se aplică aceleași legi, aceleași reguli.
 
 
Când înțelegi funcționarea unui nivel, ai înțeles funcționarea tuturor nivelelor.
 


În ultimele luni v-am tot descris în diferite articole cât de blocat este sistemul limfatic („canalizarea” organismului) la majoritatea oamenilor, datorită alimentației fundamental greșite pe care o avem – ce ni s-a spus de mii de ani că este „hrana pentru oameni“.
Din păcate, nu a fost singura minciună care ni s-a spus.
 

Mare parte din obiceiurile și ritualurile omenești sunt minciuni care ni se trag peste ochi, să nu vedem, de fapt, cum funcționează cu adevărat lucrurile.
 

Poate nu are nici un sens pentru majoritatea oamenilor ceea ce am spus mai sus, dar pentru cei care au schimbat alimentația, care au trecut la hrana „vie“, nepreparată termic și mai ales la preponderența fructariană a alimentației – începe să aibe sens.
 
 

Din ce în ce mai mult sens. Este o experiență personală, greu de explicat dacă nu se trece direct prin ea. Fructele reprezintă tot „apă“, care ajunge în corpul omenesc, dar într-o formă „biologic vie”, filtrată și îmbogățită de plantele care au preluat-o din sol. În fructele zemoase, în mod deosebit (în pepeni și struguri, mai ales) apa „vie“este agentul de hidratare interioară și curățenie pentru întregul organism.
 

Dacă organismul omenesc are suficientă apă vie pe interior (pentru a-i asigura hidratarea și a menține în dinamică atât sistemul sanguin, cât mai ales sistemul limfatic) și dacă beneficiază și de apa exterioară – sub forma băilor în apele mărilor, ale izvoarelor termale, ale râurilor sau lacurilor cristaline de munte – atunci echilibrul său este total și se va denumi sănătate.
 

În multe cure naturiste se discută despre consumul de apă – cât mai mult și cât mai frecvent. Fiind infinite discuțiile despre „care apă este mai bună“.
Experiența mea personală și profesională cu apa mi-a arătat rezultate contradictorii. Corpul nostru nu preferă apa luată direct din natură – din izvoare – decât în cantitate mică. Prea multă apă „minerală“ – apă luată direct din pământ – face rău rinichilor (blochează minusculele filtre renale) și dăunează întregului organism. Corpul primește mult mai bine apa din fructele zemoase – în cantități mult mai mari decât apa de sol. Diferența este vizibilă și evidentă pentru toți cei care au experiențe personale, cu ambele variante.

Corpul are nevoie de apă – este neîndoielnic.
Dar îi trebuie o apă „vie“ – structurată astfel încât să o poată folosi cât mai bine.
Fructele reprezentau pentru romani simbolul abundenței.
Cornul abundenței este reprezentat ca o sursă de fructe multicolore.
 

De ce fructele – și nu alte resurse ale Naturii bogate din jur?

Romanii știau foarte multe – despre Natură, despre viață, despre funcționarea corpului omenesc. Școlile medicale romane erau renumite în întreaga lume antică.
 
La fel de renumite precum termele, sau locurile de vindecare.
Am putea folosi toată știința înaintașilor noștri.

 
Să folosim apa din fructe, să folosim apa din izvoarele minerale și cea din sursele naturale de apă din jurul nostru pentru a ne reface sănătatea corpului fizic. Și pentru a ne reconecta cu energia Pământului care ne găzduiește cu generozitate și toleranță.
 


Sursă text: www.centrulnatura.ro


Sursa foto: Pixabay