Chirurgia oncologica in afectiunile mamare – cand este necesara?
Chirurgia oncologica in afectiunile mamare – cand este necesara?
13 Jul, 2021 12:03
ZIUA de Constanta
2596
Marime text
Exista mai multe motive pentru care poate fi necesara o interventie chirurgicala la nivelul snailor. Unele dintre acestea tin de nevoile cosmetice ale femeilor, cum ar fi operatiile de modificare a dimensiunii, aspectului sau formei sanilor, iar altele sunt realizate ca urmare a unei recomandari medicale – de cele mai multe ori, pentru tratamentul si indepartarea unei tumori mamare.
Tipuri de interventii chirurgicale pentru afectiunile mamare:
- Operatii de eliminare a tesutului mamar afectat de cancer - lumpectomie, mastectomie. Medicul chirurg indeparteaza o parte sau intreg sanul si, eventual, ganglionii limfatici din apropiere
- Mastectomie profilactica – consta in indepartarea tesutului mamar sanatos, pentru a reduce riscul de aparitie a cancerului de san, la femeile care prezinta modificari genetice si care le cresc sansele de a dezvolta afectiunea
- Operatii pentru indepartarea nodulilor de san beningni sau necancerosi
- Interventii pentru a reduce dimensiunea sanilor, cu scopul de a ameliora anumite dureri de spate care afceteaza calitatea vietii pacientelor
Chirurgia in tratamentul cancerului de san
Chirurgia oncologica este de obicei prima, insa, aproape niciodata singura optiune de tratament pentru cancerul de san si este utilizata pentru a elimina tumora si tesuturile invecinate afectate de cancer. Studiile arata ca 75% pana la 80% dintre persoanele cu forme de cancer incipiente si de dimensiuni mici, care nu implica ganglionii limfatici, si care au urmat numai tratament chirurgical au o rata de supravietuire de pana la 20 de ani.
Majoritatea femeilor diagnosticate cu o forma de cancer de san urmeaza un anumit tip de interventie chirurgicala ca parte a planului de tratament. In functie de situatie, putem opta pentru una dintre optiunile de mai jos:
- Interventii prin care indepartam cat mai mult din tesutul mamar afectat de cancer, conservand sanul sau sanii
- Interventii prin care indepartam in totalitate sanul (mastectomii totale)
- Interventii prin care biopsiem ganglionii santinela pentru a vedea daca tumora s-a raspandit sau nu la ganglionii limfatici de sub brat – aceasta procedura se asociaza culumpectomia sau mastectomia
- Interventii de reconstructie a sanului dupa mastectomie
- Operatii paliative, pentru amelioreaza simptomelor cancerului de san avansat
Cum spuneam mai sus, chirurgia nu este singura noastra arma de lupta impotriva cancerul de san. Ultimii 30 de ani ne-au oferit o multitudine de medicamente noi - cum ar fi terapiile hormonale si imunoterapia - care nu numai ca reduc probabilitatea ca tumora sa recidiveze sau sa se raspandeasca in alte parti ale corpului, ci si sa imbunatateasca rezultatele chirurgicale prin reducerea ratei de recurenta locala in san.
In Centrul nostru de Excelenta in Patologia Sanului din Spitalul Euroclinic din Bucuresti, tipul de interventie chirurgicala sau tipul de tratament – indiferent ca vorbim de chimioterapie, radioterapie, terapie hormonala sau chirurgie - este intotdeauna recomandat ca urmare a evaluarii fiecarui caz in comisia oncologica sau MDT (Multi Disciplinary Team), cum ii spunem noi. Acest lucru inseamna ca planul de tratament este stabilit de o echipa de mai multi specialisti, nu numai de chirurg sau de medicul oncolog. In acest fel, reusim sa oferim fiecarei paciente cea mai eficienta optiune terapeutica, adaptata nevoilor sale particulare.
Autor: Dr. Victor Titirez, medic specialist in chirurgia oncoplastica a sanului
Surse:
https://breastcancernow.org/information-support/facing-breast-cancer/going-through-treatment-breast-cancer/surgery
https://my.clevelandclinic.org/health/articles/9097-breast-surgery-options
https://www.cancer.org/cancer/breast-cancer/treatment/surgery-for-breast-cancer.html
https://ascopubs.org/doi/10.1200/JCO.19.02795
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii