Eurostat Românii, pe ultimul loc în UE la consumul de fructe şi legume
Eurostat: Românii, pe ultimul loc în UE la consumul de fructe şi legume
21 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2222
Marime text
Unul din trei cetăţeni din UE (33%) a raportat în 2019 că nu consumă zilnic fructe şi legume şi doar 12% din populaţie a consumat cele cinci sau mai multe porţii recomandate pe zi, în România fiind cei mai puţini amatori de fructe şi legume, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În medie, peste jumătate din populaţia UE (55%) a raportat că în 2019 a consumat între una şi patru porţii de fructe şi legume pe zi.
În rândul statelor membre UE, cel mai ridicat consum de cinci sau mai multe porţii de fructe şi legume pe zi a fost raportat în Irlanda (33% din populaţie), Olanda (30%), Danemarca (23%) şi Franţa (20%).
La polul opus, în România doar 2% din populaţie mănâncă zilnic cel puţin cinci porţii de fructe şi legume, fiind urmată de Bulgaria şi Slovenia (ambele cu 5%) şi Austria (6%), potrivit AGERPRES.
Consumul zilnic de fructe şi legume este mai ridicat în rândul femeilor decât al bărbaţilor: în medie, 58% dintre femei au raportat că au mâncat între una şi patru porţii de fructe şi legume pe zi, faţă de 51% în cazul bărbaţilor. Tendinţa este similară în cazul consumului de cinci sau mai multe porţii de fructe şi legume pe zi: 15% în rândul femeilor faţă de 10% în cazul bărbaţilor.
Sursa foto: unsplash/ Julia Zolotova
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii