Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:58 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Glicemia trebuie luată în serios chiar și de la vârste tinere!

ro

04 May, 2022 10:33 5537 Marime text

 
Diabetul zaharat este o boală cronică definită de glicemii crescute pe termen lung, iar prin prisma caracterului epidemic a devenit o problemă majoră de sănătate la nivel mondial. Astfel, reprezintă a cincea cauză de deces și scade speranța de viață în medie cu 12-14 ani cu o reducere și mai mare în cazul apariției la vârste tinere.

Peste 90-95% din cazuri sunt reprezentate de diabetul zaharat tip 2, iar cauza principală identificată este excesul de greutate. Pentru a evidenția strânsa asociere a celor două, s-a ajuns la folosirea de noi termeni ca ,,DIABEZITATE”.

Încă din anul 2000, Organizația Mondială a Sănătății declară că este pentru prima dată în istoria omenirii când obezitatea și supraponderea au înlocuit malnutriția și bolile infecțioase și atrăgeau atenția că ,, este una din cele mai vizile, dar neglijate probleme de sănătate publică”.

Diabetul zaharat este o afecțiune cronică serioasă cu impact semnificativ asupra stării de sănătate prin posibila afectare a vaselor. Și suntem vase de sânge din cap și până în vârful degetelor, de la cele mai mici la cele mai mari. Lipsa controlului glicemiei pe termen lung duce la afectarea ochiului, rinichiului, nervilor în cazul afectării microvasculare și la infarct miocardic, accident vascular cerebral sau ischemie a membrelor când vorbim de complicații ale vaselor mari.

Datele statistice reale sunt îngrijorătoare și arată că mare parte din pacienți ajung să fie diagnosticați cu ocazia unui eveniment vascular acut. Mai mult, pentru fiecare persoană cu diabet mai există cel puțin una nediagnosticată.

Vestea bună este că la acest moment dispunem de toate mijloacele de abordare pentru a-i PREVENI apariția, evoluția către complicații sau a le limita impactul acestora asupra calității vieții.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă SCREENINGUL diabetului zaharat chiar și până în 45 ani la următoarele categorii de risc:
  • Rude de sânge cu diabet zaharat;
  • Exces de greutate;
  • Istoric personal de glicemii crescute peste valoarea normală (prediabet sau diabet gestațional);
  • Tensiune arterială crescută sau istoric de boală cardiovasculară;
  • Valori crescute ale grăsimilor în sânge sau tratament deja inițiat;
  • Ateroscleroză sistemică;
  • Încărcare grasă a ficatului;
  • Ovare polichistice;
Așa că, indiferent de vârstă, tot ce trebuie să facem este să ne adresăm din timp la un diabetolog pentru a ne evalua și a ne stabili pașii esențiali de îmbunătățire a stării de sănătate dat de riscul asociat glicemiilor crescute.


Articol redactat de Dr. Sorina Chelaru, medic specialist Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice în Policlinicile Regina Maria Delfinariu, Pozimed și Tomis.

 
Surse științifice:
pubmed.ncbi.nlm.nih.gov
Diabetesatlas.org
Who.int
Easd.org

Societate-diabet.ro
Rjdnmd.org
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii