Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:42 22 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Impactul gândirii negative asupra oragnismului. Avertismentul neurochirurgului Vlad Ciurea

ro

22 Jan, 2025 13:29 190 Marime text
  • Medicul Vlad Ciurea atrage atenția asupra unui factor adesea ignorat- gândirea negativă.
  • Acesta a explicat cum starea mentală influențează sănătatea întregului organism, subliniind legătura dintre pesimism


Profesorul Dr. Vlad Ciurea, renumit neurochirurg, atrage atenția asupra unui aspect frecvent ignorat, dar crucial pentru sănătatea noastră: gândirea negativă.  

„În primul rând, l-am auzit pe profesorul meu, care la raportul de gardă, eram în anul doi de secundariat, spunea: Domnilor doctori, în clipa în care gândiți negativ, în centrii dumneavoastră profunzi din creier se produce un număr mare de aminoacizi care merg pe partea negativă a organismului. Și știți că și în China, și în Japonia se descrie continuu că avem două părți, pozitive și negative. Exact ca cei doi poli. Se deschid toate căile pe negativ și toate funcțiile de activitate cerebrală, dintr-o dată, devin depresive, melancolice, de tip Bacovia. Totul vezi în cenușiu. E bine să nu ajungem acolo”, a spus Vlad Ciurea la antena 3 CNN. 

Medicul ne mai avertizează că depresia creează un teren propice pentru apariția unor boli grave.

„Toate bolile se produc în perioada depresivă, nu în perioada optimistă. Credeți că un om vesel și optimist face bolile alea grave, care sunt, de exemplu, ale sistemului nervos? Nu! Toți cei depresivi! Deci nu gândiți negativ! Nu fiți depresivi!”, a avertizat medicul.

Pesimismul nu doar că influențează negativ funcțiile creierului, dar creează un lanț de reacții biochimice ce afectează întregul organism. Depresia, cu toate consecințele sale fiziologice și psihologice, poate accelera procesele de degenerare a sistemului nervos și poate duce la dezvoltarea altor afecțiuni grave.

Medicul ne îndeamnă să ne bucurăm de orice. 

„Deschideți geamul, bucurați-vă de orice! Încă mai avem soare, încă mai avem păduri, încă mai avem aer, încă avem copii frumoși… ce să ne dorim mai mult?”, a spus Ciurea. 



Cine este Alexandru-Vladimir Ciurea 

Alexandru-Vladimir Ciurea (n. 29 august 1940, Vaslui, Vaslui, România) este un medic neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Șef al secției I neurochirurgie în cadrul Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”.

Este coordonator al departamentului de cercetare în neuroștiințe din același spital. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii.

 A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. 


A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. A fost managerul Spitalului „Bagdasar-Arseni” timp de 6 ani.

Din 7 ianuarie 2013 lucrează în cadrul Spitalului Sanador, unde în prezent este Șef Secție Neurochirugie și Director Științific.

Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Din 2 februarie 2022 este membru de onoare al Academiei Române.



Citește și:

Prof. Dr. Alexandru Vlad CiureaCât de importantă este sănătatea mintală? Teroarea, frica și stresul, cei mai dăunători pentru creier
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii