Laptele cucului, o plantă folosită în scopuri medicinale

Laptele cucului, aliorul sau laptele câinelui, este o plantă erbacee, perenă, întâlnită prin păşuni, locuri uscate, nisipoase sau pietroase, ce conţine aminoacizi, euphorbion, răşină, uleiuri grase, uleiuri eterice, amidon, tanini, albumină. Denumirea provine de la lichidul albicios care curge din abundenţă când planta este ruptă.
 
Pentru scopuri medicinale, se recoltează planta întreagă atunci când este înflorită, dar şi seminţele. Latexul extras din planta laptele cucului se foloseşte pentru expulzarea negilor şi tratarea bătăturilor. Modul de folosire este destul de simplu, se rupe planta şi cu latexul eliminat se unge locul afectat de mai multe ori pe zi, până la dispariţia negilor. Tratamentul se mai poate aplica şi contra pecinginei, o boală de piele contagioasă, caracterizată prin erupţii cu băşicuţe, care, uscându-se, lasă nişte pete ce produc mâncărimi.
 
Această plantă este folosită contra eczemelor, ca vomitiv şi vermifug. Acţiunea vermifugă se bazează pe prezenţa în latex a enzimelor proteolitice. Extractul de laptele cucului este eficient împotriva tipurilor de cancer provocate de expunerea excesivă la soare. Preparată sub formă de decoct, această plantă este eficientă în tratarea fenomenelor de calviţie, opreşte căderea părului şi fortifică rădăcina acestuia.