Lipsa unor medicamente din farmacii în perioada sărbătorilor de iarnă. Precizări ale ANMDMR
Lipsa unor medicamente din farmacii în perioada sărbătorilor de iarnă. Precizări ale ANMDMR
22 Jan, 2025 17:41
ZIUA de Constanta
139
Marime text
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, referitor la lipsa unor medicamente, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România ( ANMDMR) face precizări.
Potrivit ANMDMR, în perioada sărbătorilor de iarnă au existat discontinuități în aprovizionarea unor unități farmaceutice, ca urmare a perioadei prelungite de inactivitate a distribuitorilor de medicamente. Situația a fost remediată odată cu reluarea programului normal de lucru, după 13 ianuarie a.c.
„În ceea ce privește disponibilitatea medicamentelor de uz uman eliberate prin farmaciile cu circuit de spital, Ministerul Sănătății și ANMDMR au avut si vor continua întâlnirile cu producătorii și distribuitorii autorizați pentru a analiza și a găsi soluții punctuale în situațiile în care s-a constatat deficit în aprovizionare. Referitor la disponibilitatea medicamentului Hidrocortizon hemisuccinnat, fiole, în urma discutiilor cu producătorul, ANMDMR poate confirma disponibilitatea începând cu luna februarie a.c., ca urmare a reînceperii producției. ANMDMR colaborează permanent cu C.N. Unifarm S.A. pentru identificarea de soluții pentru acoperirea deficitului unor medicamente esențiale, cum a fost și situația medicamentelor conținând Bicarbonat de sodiu, soluție perfuzabilă”, transmite sursa citată.
Pentru prevenirea, reducerea și gestionarea numărului de discontinuități și implicit pentru identificarea de soluții, ANMDMR lucrează împreună cu Ministerul Sănătății, prin comisiile medicale de specialitate, precum și cu asociațiile de pacienți, producători, distribuitori, instituții din domeniul sanitar, interne și externe.
„Discontinuitățile de medicamente reprezintă o problemă atât la nivel național cât și la nivel european, existând o colaborare permanentă între ANMDMR, instituții similare din alte țări europene și Agenția Europeană pentru Medicamente ( EMA )”, se mai arată în comunicatul remis.
Un rezultat recent al acestei colaborări este proiectul comun demarat de EMA - Platforma europeană de monitorizare a deficitelor de medicamente ( ESMP ), unde DAPP pot raporta în mod regulat deficitele de medicamente autorizate prin procedură centralizată - https://www.ema.europa.eu/en/human-regulatoryoverview/post-authorisation/medicine-shortages-availability-issues/european-shortages-monitoringplatform.
Pentru a veni în sprijinul pacienților, ANMDMR prin adresa de e-mail lipsamedicament@anm.ro răspunde tuturor pacienților care solicită informații cu privire la lipsa sau la statutul unui medicament. Aspectele semnalate de farmacii cu privire la deficiențe în decontarea facturilor medicamentelor compensate și gratuite nu sunt gestionate de MS și ANMDMR, ci de CNAS prin casele judetene de asigurari de sanitate, mai arată sursa menționată.
Citește și
Licitații ConstanțaSpitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța investește în medicamente pentru Programul Național PN HIV SIDA 2024-2026 (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii