diversificare.ro Măghiran – o rudă mai delicată pentru oregano
diversificare.ro: Măghiran – o rudă mai delicată pentru oregano
27 May, 2015 12:36
ZIUA de Constanta
2237
Marime text
Măghiranul, sau măghiran dulce, este o plantă aromatică populară mai ales în zona mediteraneană, care îşi are originile în Egipt şi peninsula Arabică. Frunzele de măghiran au o aromă asemănătoare celei de oregano, cu care se şi înrudeşte, însă mai dulce şi delicată. Legenda spune că Afrodita a fost prima care a cultivat măghiran şi de atunci acesta a fost asociat cu dragostea, fiind purtat în Grecia antică sub formă de cunună în ziua nunţii.
Putem cultiva măghiran în grădină sau în ghivece, chiar în casă, cu condiţia de a îl păstra la temperaturi ridicate, specifice climei mediteraneene. Cel mai des este folosit în sosuri, supe, salate sau fripturi însă mai are o întrebuinţare numai bună pe timp de vară, mai ales în călătorii, pentru că mirosul acestuia ține ţânţarii la distanţă.
Ce substanţe nutritive conţine măghiranul și ce beneficii aduce?
Măghiranul este o plantă bogată în substanţe nutritve, precum antioxidanți sau vitamine şi minerale. Doar două linguri de măghiran mărunţit conţin 6% din doza zilnică recomandată de vitamina A, 8% calciu, 3.5% vitamina C şi nu mai puţin de 18% fier. Acsta poate aduce beneficii pe mai multe planuri, atât fizic cât şi emoțional.Ceaiul din frunze şi/sau flori de măghiran este folosit în ameliorarea simptomelor de răceală, precum tuse iritativă, dureri de urechi, nas curgător sau gât inflamat, dar şi în tratarea unor probleme digestive, inclusiv afecţiuni ale ficatului, apetit scăzut, balonare, crampe abdominale, pietre la vezica biliară. Măghiranul poate îmbunătăţi simptomele asociate cu menopauza, ciclul menstrual şi, în plus, poate ajuta la stimularea lactaţiei. Aşadar, afecţiunile pentru care se poate folosi cu succes măghiranul nu sunt puţine şi mai includ: insomnii, diabet, spasme musculare, dureri de cap, entorse, depresii, stări de anxietate, retenţie de apă sau dureri de spate. Mai mult, este cunoscut şi ca un energizant al inimii prin îmbunătăţirea circulaţiei sanguine.
Articolul integral îl puteți citi pe diversificare.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii