Ministerul Sănătății a depus acțiune în instanță împotriva grevei Sanitas
Ministerul Sănătății a depus acțiune în instanță împotriva grevei Sanitas
01 Nov, 2016 12:51
ZIUA de Constanta
2306
Marime text



Potrivit unui comunicat de presă al MS, solicitările Sanitas, care ar duce la majorări salariale pentru anumite categorii de personal, "încalcă" Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010.
MS susține că declanșarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social — nr. 62/2011.
"Totodată, menționăm că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanșa în următoarele trei situații clare, Federația Sanitas nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizația patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condițiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, angajatorul/organizația patronală nu acceptă revendicările salariaților (în procesul negocierii contractului colectiv), părțile nu ajung la o înțelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor", afirmă aceeași sursă.
Reprezentanții MS susțin că nicio revendicare a Federației Sanitas, respectiv modificarea OUG 43/2016 și a OUG 20/2016, nu putea face obiectul declanșării unui conflict colectiv de muncă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii